Procentul de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2015, în județul Iași, înainte de soluționarea contestațiilor, este de 76,35%, cu circa trei procente mai ridicat decât cel înregistrat anul trecut (73,65%) și cu aproape zece puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în urmă cu doi ani (67,55%). În acest an, procentul de promovare la disciplina ”Limba și literatura română” a fost, în județul Iași, de 93,38%, în creștere față de cel obținut în 2014 (91,01%) și, respectiv, în 2013 (87,32%). În ceea ce privește disciplina ”Matematică”, în 2015, procentul de promovare al elevilor ieșeni a fost de 87,09%, mai mic decât cel înregistrat anul trecut (87,34%), dar mai mare decât cel din urmă cu doi ani (80,05%). Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), în sesiunea iunie – iulie 2005 a examenului de Bacalaureat, la nivelul județului Iași au fost înregistrate cinci medii de 10, în timp ce 1.099 elevi au obținut note cuprinse între 9,00 și 9,99, iar 337 de elevi au obținut note cuprinse între 5,00 și 5,99 , iar 1. 346 elevi au fost respinși. La sesiunea iunie-iulie 2015 a examenului de Bacalaureat, în județul Iași s-au înscris 6. 059 candidați. Contestațiile privind rezultatele examenului de Bacalaureat se pot depune până marți, 7 iulie, la ora 16.00. Rezolvarea contstațiilor se va face în perioada 8-9 iulie, iar afişarea rezultatelor finale pe 10 iulie. (E.M.)