Vicepreședintele PNL Raluca Turcan susține că Ministerul Educației ”a urmărit cu cinism cosmetizarea rezultatelor la Bacalaureat prin subiecte ușoare, comisii de evaluare puse în situația de a nu putea departaja elevii care au învățat de cei nepregătiți, prin reguli schimbate și improvizate, pentru a acoperi lipsa măsurilor de fond”. „În aceste condiții, diplomele sunt golite de relevanță, iar învățământul românesc rămâne rupt de societate, piața muncii și de nevoile fiecărui cetățean”, afirmă Turcan, într-un comunicat remis marți AGERPRES. În context, PNL cere Ministerului Educației să răspundă la câteva întrebări ”pentru a-i face pe beneficiarii sistemului de învățământ să înțeleagă de ce diplomele obținute nu sunt o garanție nici pentru piața muncii, nici pentru formare academică”. „PSD este ca un administrator mincinos care are contabilitate dublă. Una de uz intern și alta pentru export. Bacalaureatul nu trebuie să fie o bătălie pentru cifre statistice, ci trebuie să reflecte gradul de pregătire și cunoaștere a absolvenților. Cifrele înaintate de minister sunt în contradicție cu toate rezultatele testărilor internaționale. Rezultatele PISA 2009, 2012: aproape 40% dintre elevii români au dificultăți să citească, să înțeleagă un text și pot rezolva doar exerciții de bază la matematică. PISA verifică nivelul cunoștințelor la finalul gimnaziului. Dacă rezultatele sunt răsturnate prin procente mari de promovabilitate la Bac, este foarte clar că subiectele au fost concepute după alte principii decât cele ce țin de reflectarea cunoștințelor. În caz contrar, ar însemna că am produs o răsturnare spectaculoasă în educație, iar profesorii ar trebui răsplătiți cu prisosință — ceea ce nu văd să preocupe ministerul”, spune Raluca Turcan. Potrivit acesteia, elevii nu au nicio vină, iar ei au performat în funcție de subiectele formulate. „Ministerul poartă însă întreaga responsabilitate. Nu vorbește despre cei peste 400.000 de elevi care nu s-au înscris la examenul de Bac. Generațiile din ultimii patru ani de Bac, în anul școlar 2003 — 2004, când erau înscriși în clasele I-IV, numărau 1.005.026 de elevi. În ultimii patru ani s-au înscris la Bac doar 596.930 de elevi. Restul de 400.000 de elevi sunt destine amăgite cu multă grijă de către PSD”, conchide deputatul PNL.