În primul semestru al anului în curs, Aeroportul Internațional Iași a înregistrat o creștere cu 25% a numărului de pasageri, față de perioada similară din anul 2014, acest lucru demonstrând, încă o dată, creșterea semnificativă înregistrată la acest capitol, comparativ cu anii anteriori. Astfel, potrivit reprezentanților acestei unități, numărul pasagerilor care au tranzitat Aeroportul Internațional Iași în primele șase luni ale anului 2015 a fost de 158. 398. Cei mai mulți pasageri au fost înregistrați în lunile iunie (33. 450), aprilie (28.747) și mai (28.414), în timp ce în luna februarie au fost înregistrați doar 21.185 de pasageri. „Această creștere arată că tot ce s-a întâmplat la Aeroportul Iași în ultimii trei ani nu este o întâmplare, nu este o reușită doar de moment. Reprezintă, fără echivoc, un traseu comercial sănătos al Aeroportului Iași. Dincolo de statistica pură, de cifre, înseamnă în cele din urmă că foarte mulți cetățeni din Iași și din întreaga regiune a Moldovei au reușit să se deplaseze facil acolo unde doreau. Aceasta este esența dezvoltării unei comunități, mobilitatea cetățenilor săi. O creștere de 25%, după o altă creștere similară anul trecut, iar aceasta din urmă după o altă evoluție spectaculoasă, reprezintă imaginea de necontestat a unei reușite, a faptului că Aeroportul Internațional Iași răspunde cu adevărat, pentru prima dată în istoria sa modernă, chemării sale de către comunitate”, a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Iași. (E.M.)