Ministrul italian de Externe: Peste 100 de societăți italiene vin în România în fiecare lună

Un caffè con... Paolo GentiloniMinistrul de Externe al Italiei, Paolo Gentiloni, a declarat joi că Italia ”a pariat” de multă vreme pe viitorul economic al României, arătând că în fiecare lună peste 100 de societăți italiene vin în țara noastră.

Ministrul italian a subliniat relațiile excelente existente între Italia și România. „Avem relații politice excelente așa cum se confirmă prin numeroasele vizite de stat care au avut loc în România și în Italia în ultimul an și sub aceste relații excelente din punct de vedere politic există și o intensificare a relațiilor economice și comerciale extraordinare. Italia nu a descoperit România de câteva luni sau de câțiva ani, ci a pariat pe viitorul economic al acestei țări de foarte multă vreme. Ceea ce este interesant este faptul că acest pariu se reînnoiește continuu. Avem un bilanț important, 12 miliarde de euro schimburi cu România și o alimentare continuă a acestui țesut al relațiilor. În fiecare lună există peste 100 de societăți italiene care vin în România și sunt zeci de mii înregistrate”, a afirmat Paolo Gentiloni, după întrevederea cu omologul său român, Bogdan Aurescu. În opinia sa, stabilitatea și creșterea economică sunt două caracteristici ale României. „Ideea principală este faptul că încrederea în stabilitatea și în creșterea economică este cea care caracterizează România și este o încredere care se reînnoiește în rândul oamenilor de afaceri italieni și care conduce nu numai la intensificarea interschimbului, dar și la intensificarea prezenței noastre în această țară, știind că sunt motive foarte vechi și legături foarte vechi de civilizație și de istorie, de limbă, care se reînnoiesc în mod continuu”, a mai spus ministrul de Externe italian. El a afirmat că relațiile de integrare a comunității române sunt pozitive din toate punctele de vedere, arătând că există o tendință de dezvoltare a capacității societăților mici și mijlocii aparținând oamenilor de afaceri români în Italia. În ceea ce privește tematica emigrării, el a subliniat că nu trebuie puse niște ziduri, ci trebuie să existe o responsabilitate comună. De asemenea, ministrul de Externe italian a precizat că Italia și România sunt în favoarea unui parcurs de asociere progresivă cu Europa a regiunii Balcanilor de Vest. El și-a exprimat speranța că în privința Greciei se va găsi o soluție în câteva zile. „Noi, italienii, nu numai că suntem interesați, ci suntem implicați prin fapte să contribuim pe cât posibil la un obiectiv pe care eu îl consider necesar pentru Europa, și anume ca în câteva zile să ajungem la o soluție convingătoare în ceea ce privește criza din Grecia. Pentru a ajunge la o soluție este nevoie de o contribuție pozitivă și constructivă din partea Guvernului grec, dar noi, europenii, eurozona, trebuie să înțelegem clar că obiectivul nostru este unul politic pentru ca Europa să ajungă la o înțelegere și la o soluție”, a afirmat Paolo Gentiloni.