Joi a avut loc lansarea proiectului „Prin burse doctorale spre o nouă generaţie de cercetători de elită”, contract POSDRU/187/1.5/S/155397, implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în perioada 01.07.2015-31.12.2015, cofinanţat din Fondul Social European, Axa Prioritară 1 „Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul Major de Intervenţie 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”, în cadrul cererii de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 187 „Sprijin pentru doctoranzi”.
Proiectul îşi propune furnizarea de sprijin financiar pentru cei 125 de doctoranzi care vor face parte din grupul ţintă al proiectului, sub formă de burse doctorale, derularea de mobilităţi şi participarea la manifestări ştiinţifice, organizarea de conferinţe ale şcolilor doctorale, de sesiuni de formare a competenţelor transversale: egalitate, dezvoltare durabilă şi protecţia mediului, de module vizând managementul cercetării şi întărirea capacităţii de publicare ştiinţifică etc.Procesul de selecţie a beneficiarilor proiectului va demara pe 9 iulie 2015, fiind eligibili doctoranzii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- sunt cetăţeni ai Uniunii Europene cu domiciliul sau reşedinţa legală în România;
- sunt doctoranzi cu frecvenţă, înmatriculaţi la doctorat în anul I de studii universitare de doctorat pentru anul universitar 2014/2015 (inclusiv cei cu taxă);
- nu au mai beneficiat anterior de sprijin financiar prin proiecte de burse doctorale finanțate în cadrul POSDRU, DMI 1.5.;
- îşi înscriu cercetările domeniilor prioritare ale Strategiei Naţionale pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2007-2013: tehnologiile societăţii informaţionale, energie, mediu, sănătate, agricultură, securitatea şi siguranţa alimentelor, bio-tehnologii, materiale, produse şi procese inovative, spaţiu şi securitate şi cercetări socio-economice şi umaniste.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute prin consultarea documentelor ataşate sau de la managerul proiectului, conf.univ.dr. Liviu-George MAHA, tel.: 0232/201412, e-mail: mlg@uaic.ro.
- Graficul procesului de selecție
- Metodologia privind selecția beneficiarilor proiectului
- Beneficii și obligații