Orban: PNL contestă la CCR hotărârea Camerei privind respingerea cererii urmăririi penale în cazul lui Ponta

Ludovic OrbanPNL sesizează Curtea Constituțională privitor la neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și a hotărârii acestui for legislativ prin care s-a respins cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta, a anunțat vineri prim-vicepreședintele liberalilor, Ludovic Orban. El a arătat că această sesizare este semnată de 105 deputați liberali. „105 deputați ai PNL și-au exercitat dreptul constituțional prevăzut în articolul 146 din Constituție și au atacat, la CCR, Regulamentul Camerei Deputaților, articolul 157, alineatul 7, și hotărârea Camerei Deputaților nr. 53, din 9 iunie, privitoare la Victor Ponta”, a spus Orban. El a precizat că procedura de dezbatere și de vot a cererii de începere a urmăririi penale împotriva unui membru sau al unui fost membru al Guvernului încalcă grav mai multe prevederi constituționale. „Prin mecanismul instituit prin articolul 157, plenul Camerei Deputaților nu votează cererea de urmărire penală formulată de procurorul general, ci votează, în baza raportului comisiei, proiectul de hotărâre inițiat de Comisia juridică”, a spus Orban, precizând că astfel nu se votează cererea procurorului general. El a precizat că un vot în plen împotriva proiectului de hotărâre al Comisiei juridice nu înseamnă adoptarea cererii procurorului general, ci respingerea proiectului de hotărâre și retrimiterea la comisie. Orban a punctat că sesizarea PNL vizează și hotărârea Camerei privind respingerea cererii de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta. El a considerat, în context, că sunt încălcate prevederi constituționale importante, respectiv articolul 109, care stipulează că numai Camera Deputaților poate să ceară urmărirea penală, articolul 16, care prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și că nimeni nu este mai presus de lege, și articolul 124 privind împiedicarea înfăptuirii justiției. „Astăzi, din cauza acestui regulament, Camera Deputaților nu poate să ceară urmărirea penală a niciunui membru al Guvernului și a niciunui fost membru al Guvernului dacă în Comisia juridică există o majoritate care nu susține această cerere de urmărire penală”, a afirmat Orban. El a acuzat majoritatea că a premeditat adoptarea articolului 157 din Regulamentul Camerei pentru posibilele cazuri din rândul ei. Orban a afirmat că, în cazul în care CCR acceptă sesizarea PNL, votul în privința cererii de începere a urmăririi penale referitoare la Victor Ponta ar trebui să fie reluat. Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit, pentru data de 15 iulie, discutarea sesizării PNL privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și a hotărârii acestui for legislativ prin care s-a respins cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta. Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit pentru data de 15 iulie discutarea sesizării PNL privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și a hotărârii acestui for legislativ prin care s-a respins cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta.