Trei unități de învățământ din județul Iași, respectiv Colegiul Național ”Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național Iași și Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Iași au reușit să obțină un procent de promovare de sută la sută la examenul de Bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2015). Un procent de promovare de peste 90% au obținut alte 11 unități, acestea fiind, în ordine descrescătoare, Liceul Teoretic ”Miron Costin” Iași (99,46%), Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri” Iași (99,32%), Liceul Teoretic de Informatică ”Grigore Moisil” Iași ( 98,89%), Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir Iași (96, 53%), Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” Pașcani (95,20%), Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu” Iași (94,71%), Colegiul Economic Administrativ Iași (93,22%), Liceul Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza” Iași (92,96%), Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Hârlău (92,79%), Colegiul ”Richard Wurmbrand” Iași (92,00) și Liceul Tehnologic Economic ”Virgil Madgearu” Iași (90,28%). În ceea ce privește creșterea procentului de promovare, înregistrat la nivelul județului, în urma recalculării tezelor, în urma soluționării contestațiilor, Camelia Gavrilă, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași, este de părere că acest lucru conferă o imagine mai aproape de realitate a cunoștințelor candidaților. ”Apreciem ca element pozitiv creșterea procentului, care conferă o imagine bună a rezultatelor elevilor ieșeni. S-au remarcat numeroase creșteri de note, multe în zona 8-9, la disciplinele umaniste, la care pot apărea nunanțe diferite în aprecierea lucrării, în ansamblu. Liceele bune au confirmat încă o dată valoarea și tradiția, iar în cazul liceelor cu rezultate modeste este de precizat că multe dintre ele sunt în proces de transformare în școli profesionale, se află în mediul rural, și explicația ține de contextul în care s-a acceptat accesul la liceu, cu note extrem de mici, care au dus la acest rezultat previzibil”, a spus șefa învățământului preuniversitar ieșean. În acest context, Camelia Gavrilă a anunțat că IȘJ Iași va continua demersul de întărire a liceelor tehnologice cu potențial și de susținere a învățamântului profesional, ca alternativă de pregătire în domenii practice, cu șanse de încadrare pe piața muncii pentru absolvenți. Aceasta a mai anunțat că, în cursul săptămânii viitoare, Primăria Iași și IȘJ intenționează să continue tradiția de a premia absolvenții de nota 10, ca semn al prețuirii comunității și conducerii învățamântului ieșean, pentru rezultatele de excepție, premiere care va fi organizată pentru absolventii clasei a XII-a, dar și pentru absolvenții clasei a VIII-a. (E.M.)