Angela Merkel: Nu va exista un acord cu orice preț pentru salvarea Greciei

MerkelCancelarul german Angela Merkel a declarat duminică, la sosirea la summitul zonei euro de la Bruxelles, că ”nu va exista un acord cu orice preț” pentru salvarea Greciei, potrivit AFP.

”Valoarea cea mai importantă — încrederea, fiabilitatea — a fost pierdută” (în discuțiile) cu Atena, a adăugat șefa executivului german. La rândul său, președintele francez Francois Hollande a subliniat că liderii din zona euro trebuie să decidă duminică ”dacă Grecia va mai fi mâine în zona euro”. ”Franța va face totul pentru ajungerea la un acord care să-i permită Greciei să rămână în zona euro”, a spus șeful statului francez, care a exclus opțiunea, avansată de Germania, privind o ieșire temporară a Greciei din zona euro. Șefii de stat și de guvern ai celor 19 țări din zona euro, care se reunesc la Bruxelles la ora locală 16.00 (14.00 GMT), urmează să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru începerea negocierilor cu Atena privind un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali, al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani.