Filmul „Box”, de Florin Șerban, a primit premiul criticii – FIPRESCI – la Festivalul de la Karlovy Vary. Potrivit unui comunicat de pe site-ul oficial al evenimentului din Republica Cehă, premiul i-a fost acordat lui Florin Șerban pentru că „a regizat în mod strălucit un portret al societății românești contemporane”. „(Florin) Șerban a realizat un film în care fiecare cadru este extraordinar. A arătat, în mod precis, starea de spirit a personajelor sale (…) și a contribuit, din nou, la valoarea noului cinema românesc”, se mai arată în motivația criticilor de specialitate. Premiul Federation Internationale de la Presse Cinematographique (FIPRESCI) a fost anunțat înaintea galei de premiere de la Karlovy Vary, alături de premiul Juriului Ecumenic — ce a revenit filmului „Bob and the Trees”, regizat de Diego Ongaro (SUA) — o mențiune specială, oferită Evei Neymann (Ucraina), pentru „Song of Songs”—și premiul special FEDEORA, pentru un film din secțiunea specială „East of the West”. Acest ultim premiu a fost acordat peliculelor „Heavenly Nomadic”, de Mirlan Abdikalikov (Kîrgîstan), respectiv „The Wednesday Child”, de Lili Horvath (Ungaria, Germania). Filmul „Box”, de Florin Șerban, a avut premiera mondială în competiția celei de-a 50-a ediții a Festivalului de la Karlovy Vary. Această producție îi prezintă, în roluri principale, pe Rafael Florea și pe Hilda Peter — doi iubiți care vin din lumi complet diferite. Rafael Florea, care joacă rolul unui pugilist, este actor neprofesionist. „Când am căutat un actor pentru personajul ăsta, am căutat peste tot, și în săli de box, și kickboxing, și MMA (Mixed Martial Arts-n.r.), și lupte libere. După studenți la actorie, actori tineri și am ajuns la Rafael … De departe era cel mai bun”, declara Florin Șerban, la finalul filmărilor pentru „Box”, în 2013. Florin Șerban este regizorul filmului „Eu când vreau să fluier, fluier”, pentru care a primit, la Berlinala 2010, Marele Premiu al Juriului și premiul „Alfred Bauer”.Printre invitații ediției de anul acesta de la Karlovy Vary se numără actorii Richard Gere și Harvey Keitel.