Lideri UE condamnă poziţia dură a Germaniei în negocierile ultimei şanse de salvare a Greciei

greciaO serie de lideri europeni au condamnat duminică poziţia dură a Germaniei în criza greacă, criticând sugestia ministrului german al Finanţelor Wolfgang Schaeuble ca Grecia să iasă temporar din zona euro (Grexit), relatează DPA în pagina electronică.Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble a propus – într-un document de poziţie – ca Grecia fie să-şi îmbunătăţească planul de reforme pe care l-a propus în schimbul unui ajutor, fie să iasă din zona euro pentru o perioadă de cel puţin cinci ani.Documentul, dezvăluit sâmbătă de către ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) şi transmis altor ţări din zona euro, a fost criticat dur de către lideri UE.Opoziţia faţă de această idee a apărut în Italia, unde un ziar l-a citat pe premierul Matteo Renzi criticând poziţia lui Schaeuble şi a Guvernului condus de către Angela Merkel. „Italia nu vrea o ieşire a Greciei din zona euro, iar Germaniei îi transmit: ajunge”, a declarat Renzi, citat duminică de ziarul Il Messaggero de la Roma.”După ce (premierul grec Alexis) Tsipras a prezentat propuneri care sunt conforme exigenţelor europene, trebuie să se ajungă la un acord. Este de neconceput să umilim un partener european, după ce Grecia a renunţat la tot”, spune Renzi, potrivit aceleiaşi surse.Sugestia lui Schaeuble ca Grecia să iasă temporar din zona monedei unice a fost criticată şi de Luxembourg, ca o ameninţare la adresa coeziunii Uniunii Europene (UE).”Dacă Germania investeşte într-un Grexit, provoacă un conflict puternic cu Franţa”, a declarat ministrul luxemburghez de Externe Jean Asselborn pentru ediţia care urmează să apară luni a ziarului german Sueddeutsche Zeitung.”Asta ar însemna un dezastru pentru Europa”, a subliniat Asselborn.Liderul Partidului Socialist (PS) francez Jean-Christophe Cambadelis l-a îndemnat pe vicecancelarul german Sigmar Gabriel, din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD), partenerul de guvernare al lui Merkel, să susţină Grecia.