Prim-vicepreședintele liberalilor Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că PNL își dorește alegeri anticipate, însă a punctat că, din punct de vedere constituțional, un astfel de scrutin este greu de organizat.
„PNL își dorește anticipate. Cu cât România scapă mai repede de Ponta, cu atât este mai bine. (…) Constituțional, este dificil să faci anticipate. Este puțin probabil ca actualul Parlament să respingă două guverne după o demisie a lui Ponta”, a declarat, pentru AGERPRES, Orban.
El a subliniat că demisia lui Victor Ponta este „absolut necesară și inevitabilă”, motivând că acesta „și-a pierdut complet autoritatea” asupra PSD și asupra Guvernului și „nu are niciun fel de credibilitate externă”.
Orban a mai spus că, din punctul său de vedere, declarația de sâmbătă, de la Alexandria, a coordonatorului politic al PSD, Liviu Dragnea, este „un discurs de pregătire pentru alegerile locale”.
Dragnea, le-a spus, sâmbătă, celor prezenți la conferința de alegeri a organizației de femei a PSD Teleorman, că PSD este capabil să câștige viitoarele alegeri la termen sau „mai grăbite eventual”, atrăgându-le în context atenția că „este posibil ca în septembrie să avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră”.
”Acest partid (PSD, n.r.) are capacitatea și forța interioară să câștige viitoarele alegeri, parlamentare și locale, parlamentare și la termen sau mai grăbite eventual, pentru că nu știe nimeni ce va fi la toamnă. Vă rog ca, după ce terminați aceste alegeri, în luna august să vă odihniți, să vă faceți concediile, pentru că este posibil ca în septembrie să avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră”, a spus Dragnea, la Alexandria.
Reprezentanții mass-media l-au întrebat, la finalul evenimentului, pe Liviu Dragnea, ce informații are în privința unor posibile alegeri anticipate.
”Parlamentul vine în toamnă la lucru, așa cum știm cei de la PNL au spus că vor pregăti din nou o moțiune de cenzură. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenți, și apți, și în putere, atât la nivel județean, cât și național, inclusiv în Parlament. Nu am alte informații”, a susținut Dragnea.
Acesta a adăugat că PSD nu vrea alegeri anticipate, „dar nu e tot timpul obligatoriu ca tot ce vrem noi să se întâmple”.
”În ultimele luni, s-a tot vorbit din partea PNL, din partea Cotroceniului, de un nou guvern. Din partea PNL, s-a tot vorbit de alegeri anticipate. Noi nu dorim alegeri anticipate, vrem ca, în România, să existe stabilitate guvernamentală, stabilitate politică, dar nu e tot timpul obligatoriu ca tot ce vrem noi să se întâmple. Și trebuie să fim pregătiți”, a mai spus coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea.
Întrebat de jurnaliști dacă anticipatele pot fi provocate și de o demisie a premierului, Dragnea a răspuns: ”Eu nu vreau ca Victor Ponta să își dea demisia pentru că Victor Ponta este cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România”.