Aurescu: Acordul pentru Grecia arată că UE poate găsi în situații de criză soluții la probleme complicate

aurescuMinistrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a salutat, luni, acordul la care s-a ajuns în privința Greciei, pe care îl consideră o dovadă că Uniunea Europeană are capacitatea de a găsi în situații de criză soluții pentru cele mai complicate probleme. „Iată, chiar în timpul acestei prezentări, deja primele informații vin de la reuniunea Eurogrupului, deja s-a ajuns la un acord cu privire la un nou program de asistență financiară pentru Grecia și nu pot decât să salut, în numele Ministerului român de Externe, al Guvernului României, această soluție care arată faptul că Uniunea Europeană are capacitatea de a găsi în situații de criză soluții pentru cele mai complicate probleme”, a declarat Aurescu în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de ambasadorul Marelui Ducat de Luxemburg în România, Christian Biever, cu prilejul lansării președinției luxemburgheze a Consiliului Uniunii Europene. Șeful diplomației române a amintit că, în toată perioada crizei grecești, Bucureștiul a sperat că va fi găsită o soluție favorabilă pentru viitorul acestei țări. „România a exprimat în toată această perioadă speranța că vor fi găsite de comun acord soluții care să însemne ‘da’ pentru viitorul european al Greciei. Am considerat întotdeauna că forța proiectului european rezidă în capacitatea de a găsi soluții comune în situații de criză”, a adăugat ministrul. Liderii zonei euro au ajuns luni în unanimitate la un acord cu privire la Grecia referitor la un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană), al treilea de acest fel în ultimii cinci ani, a anunțat pe Twitter președintele Consiliului European, Donald Tusk, informează DPA. „Summitul zonei euro a ajuns în unanimitate la un acord. Totul este pregătit pentru activarea Mecanismului European de Stabilitate (ESM) pentru Grecia, cu reforme serioase și sprijin financiar”, a scris Tusk pe contul său de Twitter.