Băsescu: În schimbul terenului pentru moschee trebuia dat teren la Istanbul pentru biserică ortodoxă

BăsescuFostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că de 14 ani sunt discuţii România – Turcia privind construcţia unei moschei la Bucureşti simultan cu ridicarea unei biserici ortodoxe la Istanbul care să poarte numele „Constantin Brâncovanu”, dar singurul care „a cedat” a fost premierul Ponta.”De peste 14 ani se poartă o discuţie la nivel bilateral între România şi Turcia, care vizează construcţia unei geamii sau moschei la Bucureşti simultan cu construcţia unei biserici ortodoxe la Istanbul, care să se numească «Biserica Constantin Brâncoveanu». Nimeni n-a îndrăznit până acum să cedeze la această paritate. Se pare că singurul care s-a găsit să cedeze este premierul Victor Ponta a spus Traian Băsescula plecarea de la sediul PMP.Fostul preşedinte a precizat că un astfel de proiect trebuia pus în aplicare când partea română primea terenul la Istanbul.”Aţi văzut vreun teren la Istanbul pentru construcţia unei biserici care să se numească «Constantin Brâncoveanu»? Nu”, a mai spus Traian Băsescu. Declaraţiile au fost făcute după ce Traian Băsescu a fost întrebat despre atacul său extrem de dur, dintr-o postare pe pagina sa de Facebook, privind iniţiativa autorităţilor române de a aloca un teren pentru construirea unei moschei la Bucureşti.Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat proiectul privind construirea unei moschei la Bucureşti şi i-a transmis preşedintelui turc Recep Erdogan să propovăduiască islamismul în Turcia, nu într-o ţară creştină.”Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă”, a scris, în 9 iulie, pe pagina sa de Facebook, Traian Băsescu, referindu-se la iniţiativa autorităţilor române de a aloca un teren pentru construirea unei moschei.Fostul şef al statului a lansat un atac extrem de dur şi la adresa liderului comunităţii musulmanilor din România, dar şi a preşedintelui Recep Erodgan: „Muftiule, am o sugestie si pentru tine: ciocul mic, pentru că aici nu este vorba despre minorităţi. Ştii cumva de visul teroriştilor de la Statul Islamic de a se extinde în Balcani si Europa Centrală? Erdogan să propovăduiască islamismul în Turcia, nu într-o ţară creştin-ortodoxă”.Băsescu a reluat teoria sa potrivit căreia o astfel de iniţiativă ar prezenta riscuri din punctul de vedere al securităţii naţionale, reproşându-le responsabililor de la Bucureşti că nu evaluează implicaţiile acestui demers. „Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic”, arăta fostul şef al statului, în postarea sa pe reţeaua de socializare.Este pentru a doua oară când fostul şef al statului are o astfel de ieşire publică în ceea ce priveşte proiectul de construire a unei moschei, considerând că aducerea studenţilor musulmani în ţară reprezintă „cel mai mare risc”. „Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. Şchiop, dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste, dacă n-ar fi tragică, ar fi comică (…). Astfel de decizii sunt nesăbuite, dacă nu chiar antinaţionale. Avem o minoritate de 60-70.000 de musulmani, avem moschei la Constanţa, dar să faci cea mai mare moschee din Europa şi să aduci 6.000 de studenţi musulmani… (…) Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară”, a spus fostul preşedinte, la o întrunire a PMP, care s-a desfăşurat duminică la Piteşti. Fostul preşedinte consideră că această decizie trebuie discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi că proiectul trebuie respins.De celalaltă parte, şeful Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, a afirmat, potrivit gandul.info că proiectul este unul paşnic şi că nu înţelege de ce „s-a transformat într-o polemică politică”. Acesta s-a declarat dezamăgit de afirmaţiile lui Traian Băsescu, susţinând că fostul şef al statului ştia din vremea de când era în funcţie „de acest acord între statul turc şi statul român pentru construirea unei moschei”. Muftiul afirmă că de 10 ani de când conduce comunitatea turco – tătară se discută despre construirea unei moschei în Bucureşti