Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere Ministerului Educaţiei să verifice modul în care s-au formulat subiectele de la examenul de definitivat din acest an, dar şi baremul de corectare, după ce mai mulţi profesori au sesizat o neconcordanţă în cazul unui subiect la psihopedagogie.Reprezentanţii FSLI au arătat că subiectul de psihopedagogie de anul acesta a constat în abordarea unei teme din cele optsprezece prevăzute în programă, însă în cadrul baremului de corectare a apărut o ambiguitate, întrucât candidaţii ar fi trebuit să dezbată şi alte teme.”Federaţia nostră a primit o serie de plângeri de la profesorii care au susţinut acest examen, în ceea ce priveşte neconcordanţa între subiectul numărul trei din programa de psihopedagogie şi baremul de corectare, care prevede tratarea subiectului altfel decât în programă. Este nedrept să ne batem joc de tinerii, şi aşa puţini, cu vocaţie pentru învăţământ. Este inadmisibil ca la un astfel de examen să fie făcute greşeli la modul de notare. Programa pentru examenul de definitivat este oricum foarte stufoasă, iar candidaţii au la dispoziţie numai patru ore pentru a rezolva subiectele, nota minimă fiind opt”, a spus preşedintele FSLI, Simion Hancescu, citat într-un comunicat de presă al federaţiei sindicale transmis luni agenţiei MEDIAFAX.Potrivit sursei citate, mulţi dintre cei care au susţinut definitivatul în această vară sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu li se mai iau în considerare notele de la inspecţiile din timpul anului şi că, până acum, susţineau examenul în trei zile, iar nota minimă era şase, în timp ce acum, cu aceeaşi materie, au la dispoziţie numai patru ore, iar nota minimă este opt. Peste 9.000 de candidaţi au susţinut, în 9 iulie, proba scrisă a examenului naţional de definitivat în învăţământ.Dintre cei 10.297 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi să participe la proba scrisă 9.385 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ cele trei condiţii prevăzute de metodologie, respectiv efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar, potrivit Ministerului Educaţiei.Primele rezultate vor fi afişate în 14 iulie, iar în perioada 14-17 iulie vor fi înregistrate şi soluţionate contestaţiile. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru 18 iulie.