A început admiterea la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

uaicUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 13-18 iulie 2015, admiterea la studii universitare de licență și de masterat. Candidații se pot înscrie online sau la sediul instituției. Înscrierile se fac între orele 9.00-17.00, cu excepția zilei de sâmbătă, 18 iulie, când programul este până la ora 14.00.Pentru sesiunea de admitere la licență, Universitatea din Iași pune la dispoziția absolvenților de liceu peste 6200 de locuri, dintre care 3425 de locuri la buget.Admiterea la cele 15 facultăți se va face pe baza mediei generale de la examenul de Bacalaureat sau, în unele cazuri, se vor lua în considerare și notele obținute la anumite probe din cadrul acestui examen sau, la unele specializări, notele pe care le vor obține candidații la probele suplimentare.În acest an, la șase facultăți se vor susține probe suplimentare. La Facultatea de Drept se va susține un test la Limba română. Rezultatul testului va conta în proporție de 50% la media de admitere. De asemenea, la Facultatea de Informatică se va susține un test scris la Matematică sau la Informatică, ce va reprezenta jumătate din media de admitere.La Facultatea de Educație Fizică și Sport, candidații vor susține o probă sportivă la alegere, care are caracter eliminatoriu. În plus, la specializarea Kinetoterapie se va susține o lucrare scrisă la Biologie – clasa a XI-a (60% din media de admitere).La cele două specializări ale domeniului Ştiinţe ale educaţiei (Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar – ZI și ID) de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației se va susține o probă eliminatorie de aptitudini (muzică si dicție), notată cu admis sau respins.Și absolvenții care doresc să urmeze specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, care nu au absolvit Seminar Teologic Liceal sau nu fac parte din personalul monahal, vor susține o probă elimnatorie, probă vocaţională de dicţie şi aptitudini muzicale. De asemenea, candidații care doresc să urmeze această specializare vor susține o probă scrisă la Învățătura de credință ortodoxă (50% din media de admitere).Pentru admiterea la specializarea Teologie Romano-Catolică Pastorală de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, pe lângă media de la bacalaureat, concursul de admitere constă într-o probă orală la Teologie Dogmatică (40% din media de admitere).

Absolvenții de liceu care doresc să urmeze cursurile unei specializări într-o limbă de circulație internațională (Economie și finanțe, Administrarea afacerilor, Informatică – toate în limba engleză sau Geografia turismului în limba franceză) vor susține o probă de competență lingvistică, sub formă de test grilă sau interviu în limba de predare în care urmează să se desfășoare specializarea respectivă ce va fi considerată probă eliminatorie și va fi notată cu admis sau respins.Informații complete despre admiterea la studii de licență se găsesc pe site-ul www.admitere.uaic.ro. Pentru admiterea la studii universitare de masterat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași scoate la concurs 3650 de locuri, din care 2300 de locuri la buget. În acest an, admiterea la cele 123 de programe de master se va face pe baza mediei examenului de licență. Excepție fac programele de master de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, masterul Studii de dezvoltare internaţională (în limba engleză) de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice și Masteratul interdisciplinar de cercetare avansată în ştiinţe sociale din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, unde media de admitere se va calcula, în proporții egale, pe baza mediei de la examenul de licență (50%) și de la interviu (50%).Persoanele interesate să urmeze unul din cele 20 de mastere cu predare în limbă străină trebuie să susțină un interviu sau un test scris în limba în care se desfăşoară programul de studii, notat cu admis sau respins.Rezultatele la admitere se vor afisa în perioada 19-24 iulie 2015 pentru licență, respectiv 19-22 iulie pentru master. Detalii despre admiterea la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se găsesc pe admitere.uaic.ro