Gorghiu: Franța – cel mai important reper extern pentru istoria modernă a României

Alina GorghiuFranța rămâne cel mai important reper extern pentru istoria modernă a României, rămâne țara care a ajutat, prin exemplul ei, dar și prin susținere concretă, la nașterea României moderne, scrie marți pe Facebook copreședintele PNL Alina Gorghiu. „Tradiția democratică datorează foarte mult Franței, gânditorilor și politicienilor ei, care au făcut ca ideile de libertate individuală și egalitate în fața legii să devină normă comună în lumea de azi. La mulți ani tuturor francezilor de ziua lor națională! Vive la France!”, spune Gorghiu în postarea de pe pagina sa de socializare. Franța sărbătorește marți Ziua Națională care marchează 226 de ani de la căderea Bastiliei.