Parteneriat pentru dezvoltarea ”corporatistă” a personalului, încheiat de conducerea Aeroportului Iași

dezvoltare corporotistaDeși are mai puțin de 90 de angajați, cu mult mai puțin decât alte organizații similare din țară, Aeroportul Internațional Iați este preocupat de o mai bună funcționare internă. Astfel, împreună cu Introspecials și Outdoor 360, acesta a lansat ”Asterix”, un proiect de dezvoltare a resurselor umane. „Asterix” este un standard pentru schimbul de informații al Eurocontrol (Organizația Europeană a Controlorilor de Trafic Aerian). De asemenea, „Asterix” este un personaj din literatură, transformat apoi în personaj de desene animate și de film, care întruchipează un războinic istet dar și sensibil, gata să pornească în noi aventuri cu echipa sa. Proiectul ”Asterix” își  propune să implice angajații Aeroportului Iași în activități creative cu scop de învățare, pentru a se cunoaște mai bine între ei, pentru a împărtăși din modalitățile proprii de abordare  a diferitelor sarcini. În prima etapă, deja realizată, angajatii Aeroportului Iași au beneficiat de experiența Partenerului Outdoor 360.  Echipe de maximum cinci persoane au fost formate astfel încât să conțină angajați din departamente diferite și având funcții diferite. Tipul de activitate în care angajații au fost implicați a solicitat participarea tuturor membrilor echipei pentru îndeplinirea obiectivului comun, într-un context nou, declanșând astfel abilitățile interpersonale de comunicare (adresarea întrebărilor, dar și ascultarea celorlalți), abordarea problemelor și luarea deciziilor. ”O astfel de activitate te ajută să îți dezvolți simțurile, să comunici și să eficientizezi modul de luare a deciziilor și rezolvare a problemelor, te învață să gândești creativ și în cadrul echipei. Cele două locații de la Stup Hostel, pe str. Lascar Catargi nr.62, oferă câte 60 de minute de provocări în echipă. Oferă participanților ocazia de a afla și mai multe unii despre altii – mod de lucru, stil de comunicare, cât de eficient lucrează într-un context diferit de cel al biroului”, a declarat George Oprea, CEO, Trainer și Formator la Outdoor 360. ”Suntem preocupați de deschiderea nu doar a instituției către noi orizonturi, ci și a resurselor umane către modalități noi de lucru. Câștigul cel mai mare a fost în ariile comunicării și  colaborării, câștig care s-a manifestat în ambele sensuri. Pe de o parte, conștientizarea ca factori cheie în realizarea obiectivului și, pe de altă parte, realizarea impactului lipsei comunicării și colaborării în realizarea obiectivului,” a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Iași. “Introspecials este o companie din Iași, care oferă soluții de training pentru dezvoltarea abilităților interpersonale. Experiența noastră în contexte de business moderne și în dezvoltarea de programe de formare ne-a conturat o abordare agilă și rațională. De aceea, apreciem colaborarea cu Aeroportul Iași ca fiind surprinzător de pozitivă, majoritatea angajaților fiind deschiși la tipul nou și incitant de activitate și la noutatea contextului la care au fost expuși”, a declarat Andrei Postolache, Founding Trainer Introspecials. Proiectul ”Asterix” este realizat în parteneriat, costurile serviciilor de teambuilding implicate fiind acoperite de partenerii Introspecials și Outdoor 360. (E.M.)