Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va întreprinde în perioada 16-17 iulie o vizită oficială în Republica Belarus, la invitația omologului său, Aleksandr Lukașenko, a comunicat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.Cei doi șefi de stat vor purta convorbiri oficiale și vor susține declarații de presă.Dialogul dintre cei doi președinți se va axa pe raporturile economice și alte componente ale relației bilaterale.Vor fi semnate un șir de documente care vizează cooperarea moldo-belarusă în domeniile economiei, comerțului, energiei, agriculturii, industriei, infrastructurii, administrației publice, etc.Președintele Timofti va fi însoțit în vizita sa oficială de miniștri, consilieri prezidențiali și diplomați.