Citirea online a știrilor, căutarea de informații despre bunuri și servicii sau corespondența prin e-mail și discuțiile prin intermediul rețelelor de socializare au reprezentat principalele segmente de informații pe care peste o treime dintre români le-a accesat atunci când au utilizat internetul în 2014, potrivit datelor Institutului Național de Statistică /INS/, transmise AGERPRES. În acest context, de un interes ridicat se bucură utilizarea Internetului pentru citirea online a site-urilor de știri/ziare/reviste (70,3%), căutarea informațiilor referitoare la bunuri sau servicii (65,7%), dar și pentru a juca sau descărca jocuri, imagini, filme sau muzică (45,5%). De asemenea, printre cele mai frecvente scopuri pentru care a fost accesat Internetul în ultimele 3 luni din anul 2014 se află cele legate de comunicare, în special corespondența prin e-mail (78,6% din persoanele care au utilizat Internetul în ultimele 3 luni), dar și participarea la rețele de socializare (67%). În ceea ce privește raportul dintre cei care „navighează” cel mai mult pe Internet, preocuparea femeilor și bărbaților pentru acest „sport” este destul de apropiată. Conform INS, specificul activităților prestate face ca, din categoria persoanelor active, salariații și patronii, să manifeste cea mai mare preocupare față de accesul la informații, cum ar fi: citirea online a știrilor/ziarelor/revistelor (75%, respectiv 78,4%) sau căutarea informațiilor referitoare la bunuri și servicii (70,6%, respectiv 82,8%). În plus, un interes deosebit îl manifestă și șomerii care, în proporție de 77% au accesat Internetul pentru a comunica prin e-mail, iar doi din trei șomeri au folosit Internetul pentru obținerea de informații privind bunurile sau serviciile.
Pe de altă parte, mai puțin de 3 din 4 pensionari accesează Internetul pentru citirea online a știrilor/ziarelor/revistelor, în timp ce elevii și studenții utilizează Internetul cu frecvență mai mare decât alte categorii de populație pentru comunicare (97,7%) și mai ales participarea la rețele de socializare (86,6%). Datele oficiale arată că, la finele anului 2014, numărul utilizatorilor de Internet în România, cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani, era de 9,4 milioane de persoane. Dorința de a avea acces la informații se regăsește atât la bărbați, cât și la femei, acestea din urmă situându-se ușor în urma „internauților” bărbați, în ceea ce privește utilizarea Internetului, respectiv 63,8% dintre bărbați și 59,4% dintre femei.