Poliţiştii de frontieră constănţeni au prins în vama de la Negru Vodă un cetăţean român, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, care a încercat să iasă din ţară prezentând la control un permis de conducere şi o carte de identitate false, ambele cu însemnele statului italian.Potrivit Gărzii de Coastă, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, cetăţean român de etnie turcă, domiciliat în municipiul Constanţa, s-a prezentat, miercuri, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, la volanul unui autoturism marca Audi înmatriculat în Germania, cu intenţia de a călători în Bulgaria, transmite corespondentul MEDIAFAX.Din verificările efectuate de către poliţiştii de frontieră români a reieşit însă că permisul de conducere şi cartea de identitate, prezentate la control, ambele cu însemnele statului italian, fuseseră falsificate.Oamenii legii au mai stabilit că bărbatul nu deţinea, de fapt, niciun permis de conducere valabil, iar actele de identitate româneşti expiraseră de mai multă vreme. El le-a declarat poliţiştilor că a achiziţionat documentele din Italia, de la o cunoştinţă, în schimbul sumei de 850 de euro, fără a cunoaşte faptul că acestea sunt false.Poliţiştii de frontieră au ridicat, în vederea expertizării, cele două documente pentru continuarea cercetărilor şi i-au întocmit dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are permis de conducere.