CSMS Iași, acum în variantă și pentru mobil

csms iasi pe mobilStrategia de promovare a CSMS Iaşi a deschis un nou front de lucru în mediul online, de data asta în domeniul telefoniei mobile. De curând, aplicaţia oficială a clubului din Copou poate fi descărcată din Google Play Store, specifică telefoanelor care funcţionează pe sistemul de operare Android, dar oficialii clubului îi asigură pe fani că, începând cu 26 iulie, ora 21.00, aplicaţia va fi disponibilă şi pe iOS, sistem folosit exclusiv de dispozitivele Apple. ”Aplicaţia furnizează ştiri despre meciurile echipei, programul partidelor din cadrul etapei, clasamentul la zi, date despre componenţii echipei, videoclipurile uploadate pe canalul oficial de Youtube al CSMS Iaşi, ultimele produse disponibile în magazinul online al clubului. De asemenea, aplicaţia mai cuprinde o secţiune numită #unitivominvinge, în care suporterii pot posta imagini elocvente din viaţa de fan al CSMS, exprimându-şi astfel ataşamentul faţă de culorile clubului”, precizează reprezentanții CSMS Iași, într-un comunicat de presă. Deja, aplicaţia a anunţat meciul pe care formația lui Nicolo Napoli îl va disputa vineri, 17 iulie, de la ora 18.30, în deplasare, în compania formației Concordia Chiajna, informaţia conţinând şi numele canalelor de televiziune care vor transmite partida în direct, respective Digi Sport 1, Look Plus și Dolce Sport.