Elevii ieșeni de nota 10, premiați de Primărie și IȘJ

premiati de primarieÎn prezența primarului interimar Mihai Chirica și a inspectorului școlar general al Inspectoraratului Școlar Județean (IȘJ) Iași, Camelia Gavrilă, în Sala Mare a Palatului Roznovanu a avut loc joi, 15 iulie, premierea elevilor ieșeni care au obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat și, respectiv, la Evaluarea Națională din acest an. Premiile au fost înmânate de către priamrul interimar Mihai Chirica, şi de Camelia Gavrilă, Inspector Şcolar General al Judeţului Iaşi. ”E o mândrie pentru noi şi pentru mine personal să avem în rândul nostru zeci de elevi care au obţinut note maximă la cele mai importante examene din această vară. Acest lucru arată că, la Iaşi, performanţa este la ea acasă. Munca lor, de mai mulţi ani i-a adus la performanţa aceasta, o performanţă care nu trebuie să râmănă ca un eveniment pasager din viaţa voastră, vă obligă să o continuaţi  în educaţie şi în tot ceea ce faceţi în viaţă. Nu este întâmplător şi nu este uşor, trebuie multă muncă, multă seriozitate. Lucrurile mari s-au petrecut într-o echipă. Vreau să mulţumesc profesorilor care s-au ocupat în mod direct de aceşti elevi, directorii de şcoli. Excelenţa învăţământului preuniversitar la Iaşi se datorează unui corp profesoral extraordinar”, declarat Mihai Chirica. La rândul său, Camelia Gavrilă a subliniat rolul şcolii în formarea caracterului uman. ”Trebuie să spunem că e o tradiţie ca în luna iulie să ne întâlnim pentru acest moment de omagiere a excelenţei ieşene. An de an, se întâmplă evenimente care ne dau sentimentul că este o nobleţe şi o vocaţie a Iaşului, pe care îl onorăm şi prin educaţie. Fiecare an are specificul său şi fiecare promoţie are vârfurile sale, trebuie însă să constatăm o consecvenţă în rezultatele judeţului Iaşi care ne situează în topul naţional. Prin acest ceremonial îmi doresc să se poată crea un model de atitudine şi de relaţionare cu lumea şcolii, ca ceea ce aţi făcut voi acum să iradieze în generaţiile care urmează. Ştiinţa de carte şi lectura unei cărţi e un mod prin care noi oameni, muritorii putem să avem sentimentul că avem aripi precum îngerii. Dacă ne raportăm la simbolistică, vă doresc să aveţi aripi, să citiţi, să fiţi noorocoşi, să convertiţi destinul în forţă, în putere, în cunoaştere de sine şi în acelaşi timp în poveşti de viaţă de succes”, a afirmat Camelia Gavrilă. , inspector şcolar general al judeţului Iaşi. În sesiunea iunie –iulie 2015, cinci elevi în județul Iași au obținut nota maximă la examenul de Bacalaureat. Aceștia sunt: Lucia Indrei, Lidia Amarandei (Colegiul Național Iași), Robert Hrițac (Colegiul ”Richard Wurmbrand” Iași), Traian Chiuariu (Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” Pașcani) și Sabina Mirea (Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași. De remarcat este faptul că toţi bacalaureaţii ieşeni de nota 10 au terminat profilul Matematică – Informatică. În ceea ce-i privește pe elevii care au obținut nota maximă la Evaluarea Națională, numărul acestora este de 20. Ei sunt: Ioana Eșanu (Colegiul Național Iași), Georgiana Hobincă (Liceul Teoretic ”Miron Costin” Pașcani), Ioana Popa (Colegiul Național Iași), Andrei Roșu (Liceul Teoretic de Informatatică ”Grigore Moisil” Iași), Bianca Solomon (Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași), Iustin Șurubaru (Colegiulo Național Iași), Ioana Antohi (Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași), Iustina Chirilă (Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași), Radu Damian (Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Iași), Teodor Gâlcă (Colegiul Național Iași), Andreea Vână (Școala Gimnazială ”Alecu Russo” Iași), Lisa Fuchs (Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași), Alexandra Condurat (Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași), Andrei Sandu (Colegiul Național Iași), Maria Voicu (Colegiul Național Iași), Irina Crețu (Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași), Diana Cihodaru (Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași), Mădălina Murariu (Colegiul Național Iași) și Teodoira Ciocârlan (Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași). (E.M.)