Ieșenii își pot testa gratuit glicemia și tensiunea arterială

gratuit glicemiaCu ocazia deschiderii oficiale a unei noi farmacii DONA în oraș, ieșenii vor putea beneficia de determinări gratuite de tensiune arterială și glicemie. Testările vor fi efectuate de către personal calificat, în cadrul unui cort amplasat în apropierea unității farmaceutice situată pe bulevardul Dacia nr. 30, bloc SC7. Programul gratuit de testare a tensiunii arteriale și a glicemiei se desfășoară între 15 și 21 iulie, între orele 9.00 – 13.00. Totodată, ieșenii au posibilitatea să participe la ”Tombola Sănătăţii”, acțiune în urma căreia pot câștiga circa 500 de premii, printre care un televizor, o bicicletă pentru adulți, 15 genți termoizolante, 20 de aparate de masaj, căni personalizate, cupoane de reducere și multe alte premii atractive. La tombolă pot participa toţi clienţii DONA care fac cumpărături de minimum 20 de lei, în perioada 15.07 – 21.07.2015. DONA este una din cele mai mari reţele de farmacii, cu capital integral românesc, având o experienţă de peste 20 de ani pe piaţa locală şi deservind lunar aproximativ două milioane de pacienţi din toată ţara. Compania are în acest moment circa 2.000 de angajaţi şi aproximativ 270 de farmacii deschise în întreaga țară. (E.M.)