De regulă, angajații muzeului Prado, cel mai mare muzeu de arte frumoase din Spania, supraveghează ca vizitatorii să nu atingă lucrările, însă de acum înainte reproducerile de artă după marile capodopere, amplasate în muzeu vor putea fi atinse de vizitatori, scrie AFP. Jose Pedro Gonzalez, în vârstă de 56 de ani, care și-a pierdut vederea de la 14 ani poate acum pune mâna și urmări tactil contururile faimoasei lucrări ‘La Forge de Vulcain’ de Diego Velazquez. Acest tablou este una dintre cele șase copii după capodopere de El Greco și Francisco Goya realizate de Muzeul Prado cu ocazia primei sale expoziții special concepute pentru orbi. Datorită reproducerii în relief a tablourilor, cu textura și volumul original, orbii și persoanele cu deficiențe de vedere își pot reprezenta lucrările direct prin atingere.
Boluri sunt puse la dispoziția câinilor însoțitori și un ghid audio îi sfătuiește pe vizitatori cu privire la modul cel mai potrivit pentru a explora lucrările. „Această expoziție este genială. Până în prezent, singura modalitate pentru nevăzători de a accesa pictura a fost prin explicațiile date de altă persoană”, a spus Jose Pedro Gonzalez, care a vizitat deja de mai multe ori expoziția intitulată „Atingeți Prado” de la deschiderea sa în luna ianuarie. Muzee din alte țări au folosit deja tehnica pentru a face accesibile lucrările pentru orbi, dar copiile lucrărilor erau mai mici și doar în alb și negru, a explicat curatorul expoziției, Fernando Perez Suescun. Prado a ales lucrări relevante pentru colecția sa vastă și ale căror detalii pot fi ușor evidențiate. După închiderea expoziției de la Madrid, la 18 octombrie, Muzeul Prado intenționează să o itinereze și în alte orașe din Spania.
Această inițiativă face parte din eforturile muzeelor spaniole de a face colecțiile lor accesibile orbilor, cu sprijinul influentei asociații naționale a orbilor ‘Organización Nacional de Ciegos Espańoles’ (ONCE). Muzeul de Artă Modernă ‘Regina Sofia’, care deține capodopera lui Pablo Picasso „Guernica”, permite vizitatorilor orbi să atingă unele sculpturi, iar Muzeul costumului, le permite să atingă colecția permanentă de ținute istorice, care cuprinde piese datând până din secolul al XVI-lea. Asociația națională a orbilor din Spania, care gestionează foarte populara loterie națională și cuprinde peste 20.000 de persoane cu acest handicap, consiliază muzeele cu privire la modul de îmbunătățire a experienței vizitatorilor orbi. „Acest lucru nu numai că îi ajută pe orbi, dar și pe toți cei care au un handicap de orice fel”, a declarat Angel Luis Gomez Blazquez, director al departamentului de sport și agrement al ONCE, citat de AFP. Potrivit lui Elizabeth Axel, președinte și fondatoare a ‘Art Beyond Sight’, o asociație cu sediul la New York care militează pentru accesul orbilor la muzee, tot mai multe instituții din întreaga lume fac colecțiile lor accesibile nevăzătorilor. „Muzeele fac într-adevar eforturi pentru a invita toate categoriile de public la expoziții multi-senzoriale”, a mai spus ea.
Muzeul Metropolitan de Artă din New York, care organizează special pentru nevăzători excursii cu ghid, cursuri de desen și ateliere de lucru, se află în fruntea acestei mișcări, a adăugat Elisabeth Axel, citată de AFP.