UNPR a lansat vineri, 17 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în faţa Palatului Culturii din Iași, concursul ”Trimite-ne MAREA ta IDEE pentru IAŞI!”. UNPR oferă premii de 2.500 de euro pentru o idee de proiect, venită din partea ieşenilor, care să promoveze oraşul în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europenă 2021. Proiectele pot fi depuse la sediul UNPR Iaşi, din bulevardul Ştefan cel Mare nr.13, sau pe adresa de mail unpr.iasi@yahoo.ro, până pe 15 septembrie. Premierea va avea loc pe 20 septembrie. “Proiectul constă în adunarea unor idei prin care să sprijinim candidatura Iaşului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Sperăm că vor fi mulţi ieşeni dornici să se implice în concurs şi în sprijinirea oraşului nostru în această competiţie. Sperăm să-i avem alături de noi, să propună proiecte care să ajute Iaşul să ajungă acolo unde ne dorim”, a declarat Vasile Puşcaşu, preşedintele Organizaţiei Municipale UNPR Iaşi. “Am studiat regulamentul competiţiilor pentru desemnarea capitalelor europene ale culturii şi am găsit această nişă care nu este exploatată suficient. Nu am auzit ca cineva până acum să se adreseze direct ieşenior pentru a se implica activ în această competiţie. Astfel, trebuie să le transmitem cetăţenilor faptul că ei sunt extrem de importanţi şi că implicarea lor poate aduce Iaşului acest titlu pe care îl merită”, a precizat, al rândul său, deputatul Camelia Bogdănici, prim-vicepreşedinte UNPR Iaşi. Preşedintele UNPR Iaşi, deputatul Gheorghe Emacu, a precizat că Iaşul are toate calităţile pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, iar UNPR va continua acţiunile menite să sprijine capitala Moldovei în competiţia pentru acest titlu, competiţie în care s-au înscris mai multe oraşe din România. (E.M.)