Dragnea: Dacă decizia lui Iohannis privind Codul Fiscal a fost electorală ar fi prima mare greșeală a sa

dragneaCoordonatorul politic al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Antena 3, că speră că decizia președintelui de a retrimite noul Cod Fiscal în Parlament să fie doar una luată în baza unei analize greșite care i-a fost transmisă, iar în cazul în care hotărârea șefului statului este una pur electorală sau politică, ar fi cu siguranță prima mare greșeală a lui Iohannis. „Încă sper că a fost sfătuit greșit, că cei care i-au făcut analiza i-au făcut-o greșit și a acceptat o analiză greșită în această privință. Nu se poate compara situația Greciei cu situația României. Noul Cod Fiscal, dimpotrivă, poate aduce o creștere economică în România și o dezvoltare a mediului de afaceri”, a declarat coordonatorul politic al PSD. Dragnea a adăugat că în cazul în care motivul retrimiterii de către șeful statului a Codului Fiscal la Parlament ar fi unul „pur electoral” sau „pur politic”, acest lucru ar însemna „prima mare greșeală a președintelui Iohannis”. „Adică ar fi îmbrăcat vreo haină uitată de Traian Băsescu în Cotroceni și să sacrifice economia pentru interese politice, ale PNL sau ale dumnealui”, a declarat liderul social-democrat. Dragnea s-a declarat de acord cu aserțiunea moderatorului emisiunii potrivit căreia, Iohannis ar încerca să suplinească, astfel, „lipsa de potență a PNL”. „Lipsa de potență, lipsa de coerență și, practic, un fel de lipsă de idei și de existență, pe de-o parte. Pe de altă parte și faptul că PNL încă nu s-a sudat. Adică PNL și PDL nu s-au sudat. Ei, la televizor, apar împreună, dar, în fapt, în teritoriu, în continuare, sunt tensiuni. Și, probabil, și din cauza asta nu livrează nimic și încearcă să compenseze cu ceva. Probabil gândindu-se că dacă PNL începe să o ia la vale se produce fenomenul invers. Dumnealui crescând, în mod firesc, după prezidențiale în sondaje, trage și vagoanele de la PNL, dar se gândește că dacă aceste vagoane devin prea grele poate îl trag și pe dumnealui. Sper să nu fie așa”, a declarat coordonatorul politic al PSD. Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri spre reexaminare Senatului Legea privind Codul fiscal. După anunțul Administrației Prezidențiale, prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a afirmat că argumentele pentru care președintele Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament sunt corecte și că reexaminarea documentului „se impune ca urmare a proastei guvernări”.