Trei vulcani au activitate în creștere în Indonezia

Trei vulcani au activitate în creștere în IndoneziaTrei vulcani din Indonezia au avut duminică o activitate în creștere, fapt ce i-a determinat pe mii de săteni din apropiere să părăsească zona, informează agenția DPA citând surse oficiale locale. Un purtător de cuvânt al agenției naționale pentru atenuarea efectelor dezastrelor, Sutopo Purwo Nugroho, a declarat că erupțiile de sâmbătă de pe Muntele Gamalama au determinat cel puțin 1.500 de săteni să părăsească zona, numărul de refugiați fiind în creștere. Nugroho a anunțat că, potrivit datelor provenite de la agenția de vulcanologie și dezastre geologice, pe Insula Ternate din nordul provinciei Maluku se înregistrează în mod constant cutremure. Fumul se ridică în aer până la 150-800 de metri, iar faptul că este de culoare albă indică o compoziție chimică bazată în principal pe apă, și nu pe cenușă vulcanică. O erupție vulcanică care a avut loc la începutul acestei săptămâni a forțat închiderea aeroportului Sultan Babulllah din Malayezia. Alți doi vulcani de pe insule diferite au avut, de asemenea, o intensă activitate în ultima perioadă. Muntele Sinabung din Sumatra de Nord a aruncat în atmosferă duminică de două ori materie vulcanică la 2.500 — 3.000 metri în aer, în timp ce muntele Raung de la East de Java a aruncat fum negru gros până la 2.000 de metri înălțime. Ministerul Transporturilor a anunțat închiderea de sâmbătă până luni a unui mic aeroport din Sumenep, de pe insula Madura, situată din Marea Java, potrivit vivanews.com citată de DPA. „Erupțiile de pe Muntele Sinabung și Muntele Gamalama au forțat până acum aproximativ 12.616 de oameni să trăiască în adăposturi temporare”, a mai spus Nugrohoa, citat de agenția DPA.