Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu privind contractului încheiat de Complexul Energetic Oltenia (CEO) cu BVA Coal pentru livrarea în Serbia a unei cantități de cărbune. „În acest moment, în cauza penală la care faceți referire este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. Alte informații nu pot fi puse la dispoziție, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 lit. e din Legea 544/2001”, se arată într-un răspuns al DNA transmis marți la solicitarea AGERPRES. În ianuarie 2015, Corpul de control al Ministerului Energiei a desfășurat la CEO o acțiune de control având ca obiect contractul pentru livrarea de cărbune din Serbia. Ulterior, în martie, raportul Corpului de control a fost transmis la DNA — Structura centrală. În prezent, dosarul privind contractul semnat de CEO cu firma BVA Coal este instrumentat de DNA. Aceste informații apar într-un răspuns formulat de ministrul Energiei, Andrei Gerea, la o interpelare adresată de deputatul Niculina Mocioi pe tema situației de la CEO. În același răspuns, Andrei Gerea precizează: „CEO nu a participat la licitația organizată în Serbia, întrucât Guvernul sârb a organizat licitația franco-destinatar, adică cu cărbunele transportat direct în depozitele termocentralelor”. El precizează că la CEO nu sunt capacități pentru acest gen de transport, respectiv nu are material rulant pe calea ferată, autovehicule sau alte utilaje de transport. Motiv pentru care ar fi trebuit să se asocieze cu mai multe companii care să dețină licențele necesare. „Infrastructura de cale ferată de pe teritoriul sârbesc este de foarte proastă calitate, cu restricții foarte mari de funcționare, cu limite de viteză foarte scăzute, cu obligativitatea alcătuirii de convoaie de maxim 15 vagoane în convoi, ceea ce conduce practic la un număr mult mai mare de locomotive, cu costuri mărite corespunzător, în condițiile în care trebuie transportate milioane de tone de cărbune. O astfel de situație conduce la organizarea de transporturi alternative, gen transport fluvial și transport cu autovehicule, operațiune costisitoare și greu de gestionat”, arată Gerea. El explică faptul că s-a decis ca CEO să facă doar vânzarea propriu-zisă de cărbune la prețul maxim și a organizat în acest sens o licitație la care au participat trei ofertanți, două firme sârbești și firma BVA Coal SRL. În răspunsul adresat deputatului Niculina Mocioi, Andrei Gerea nu precizează rezultatele verificărilor făcute de Corpul de control. În ceea ce privește situația de la CEO, ministrul Energiei precizează, totodată, că în 2 iunie au fost disponibilizați 1.949 de salariați, care vor beneficia de salarii compensatorii, ajutor de șomaj și venit de completare pentru o perioadă de până la 24 de luni, raportat la vechimea în muncă. CEO are de încasat creanțe de 1,3 miliarde de lei, conform lui Gerea, cei mai mari debitori având și ei probleme financiare: Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (308 milioane lei), Termo Craiova (290 milioane lei), CET Govora (250 milioane lei) și Electrocentrale Oradea (77 milioane lei). CEO a înregistrat la finalul anului 2014 o pierdere de aproximativ 693 milioane lei.