24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Atitudinea președintelui Klaus Iohannis față de Codul fiscal a răscolit foarte multe orgolii, dar mai ales și foarte multe intervenții ale diverselor medii, de la cel politic la cel de afaceri, care mai de care mai corozive, pe tema retrimiterii în Parlamentul Românie a acestei legi.
Inventariind uimirea guvernanților, nu atât față de gestul președintelui, cât mai ales față de ipocrizia liberalilor, după ce legea a trecut prin Parlament cu votul unanim al parlamentarilor, suntem puși în situația de a întreba Quid prodest această alergare a pisicii prin toate curțile spațiului mioritic, fără ca să existe cineva responsabil de pagubele colaterale produse.
Este incredibilă decizia și mai puțin explicația. Tot timpul, în acest sfert de veac de încercări democratice, am venit cu explicații magistrale, care să ne acopere, care să ne explice grozăviile produse ”în numelui binelui întregului popor”. Tot timpul am reușit să devenim victime din călăii care au acționat pe față în detrimentul vieții de zi cu zi a cetățeanului. Am inventat acel ”să trăiți bine”, care pe fond a ajuns să fie sintagma condamnării la moarte a românului luat en gross. Am ales forțați calea sacrificiului, fără ca cineva să ne întrebe ceva, doar prin decizia conducătorilor am devenit batjocoriți și umiliți ca popor, încercând să fim învățați că doar așa ne vom salva țara. De unde o vom salva sau pentru ce o vom salva ? – nici astăzi nu am aflat, atâta timp cât am fost singurul stat european care a ales calea brutală a sacrificiului aproape total, cu veniturile sfârtecate la peste 40% din puterea de cumpărare a leului.
Grecia din nou încearcă să dicteze Europei că trebui găsită o altă cale, ce nu s-a dat încă descoperită, pentru ca un popor să nu se sacrifice pentru greșelile guvernaților săi, care, într-un moment de neinspirație, prostie sau incompetență, au ajuns să piardă țara, nu la ruletă, ci în angrenajul din ce în ce mai complicat al gestionării fondurilor europene.
Nu mai este ”la modă” să sacrifici popoare, chiar și numai pentru că un astfel de sacrificiu nu mai este acceptat. Nimeni nu mai dorește să plătească pentru alții, care de fapt au greșit, iar acești alții sunt insolvabili, la dimensiunea pierderilor cauzate. Ar trebui ca aceștia să aibă câte un popor de rezervă pentru sacrificiul invocat.
Românii au fost ultimii europeni care au acceptat să traverseze deșertul pe ”drumul oaselor”, chiar dacă despre sacrificii au aflat și spaniolii, și portughezii sau nord-irlandezii. Se poate spune că aceștia din urmă doar au simțit un parfum de sacrificiu, față de bâhleala degajată de regimul Traian Băsescu! După români a urmat poporul grec, cel care a spus că așa ceva nu este permis, chiar dacă în final prin Parlamentul de la Atena a fost trecut un program de austeritate.
Austeritatea impusă grecilor de creditorii UE, pentru românii din spațiul mioritic ai anilor 2010, ar fi fost o binecuvântată relaxare. În România lui Traian Băsescu s-a tăiat în carne vie, s-a mers până acolo încât s-a plătit tributul așa cum pretindea regele asirienilor, Assurnasirpal II, pretenție care mergea până la plata unei jumătăți de sclav.
Pe fondul acestui exercițiu de sensibilitate crescută, față de rugămințile europenilor din cancelariile Înaltei Porți de la Bruxelles, accentuată de Traian Băsescu prin pilde severe de mârlănie profundă, față de propriul său popor, doar pentru ca zâmbetul său hăhăitor să dea bine în fotografiile cu Angela Merkel, de exemplu, intervine astăzi și Klaus Iohannis, tot în calitatea de președinte al prezentului în România, cu aceeași motivație și mai ales cu același efect, chiar dacă poporului român i s-a luat de pe inimă piatra sacrificiului de către Guvernul Ponta.
Președintele Iohannis, fără a urmări într-adins să fie adăugat dinastiei Traian Băsescu, vine și dă aceleași semnale de servitute aproape gratuită, față de cei care decid sau de cei care semnează aceste decizii în numele Europei, chiar dacă în România, arsă și dincolo de suflet de o caniculă incendiară, majoritatea mediilor se revoltă pe gestul președintelui de a nu recunoaște un produs istoric, cum a fost categorisit Codul Fiscal, cea mai bună realizare a ultimilor 70 de ani. Cu alte cifre, din 1945 doar acum, în 2015, intelighenția românească a reușit să articuleze un document a cărei valoare ar fi trebuit să-l impresioneze și pe Klaus Iohannis. De fapt, ar fi trebuit să-i accentueze sensibilitatea de român, din etnia sa sașă, astfel încât, ”la vreme de seară” să fie în stare să recite într-o plimbare nocturnă pe aleile parcului Cotroceni, la braț cu minijupista doamnă Carmen, câteva versuri din Glossa eminesciană: ”Cu un cântec de sirenă, / Lumea-ntinde lucii mreje; / Ca să schimbe-actorii-n scenă, / Te momește în vârteje; / Tu pe-alături te strecoară, / Nu băga nici chiar de seamă, / Din cărarea ta afară / De te-ndeamnă, de te cheamă.”
