Norvegia a fost inaugurat miercuri, la Oslo, ‘Centrul 22 iulie’, ce conține informații și exponate legate de masacrele comise în urmă cu exact patru ani de Anders Behring Breivik, încercând, în același timp, să disipeze temerile că acest centru ar putea deveni un ‘hall of fame’ pentru extremistul de dreapta, relatează AFP.
Situată pe unul din locurile tragediei, la parterul clădirii guvernamentale unde Breivik a plasat o bombă, expoziția își propune să lupte prin pedagogie împotriva extremismului. ‘Centrul trebuie să difuzeze informațiile care să ne protejeze împotriva urii, a violenței și a terorismului’, a declarat, la picioarele clădirii, prim-ministrul Erna Solberg, îmbrăcată în negru. La 22 iulie 2011, extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, acum în vârstă de 36 de ani, a deschis focul asupra unor tineri laburiști reuniți într-o tabără de vară pe insula Utoeya și a ucis 69 de persoane, majoritatea adolescenți. Cu câteva ore înainte, el detonase o bombă de 950 kg la picioarele turnului care adăpostea birourile premierului — actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, absent în acel moment. Opt oameni au murit în acea explozie. Breivik a fost condamnat la pedeapsa maximă prevăzută de justiția norvegiană, 21 de ani de închisoare, ce va putea fi prelungită nelimitat atât timp cât deținutul va fi considerat periculos pentru societate. La proces, extremistul de dreapta nu a dat niciun semn că și-ar regreta faptele. Expoziția a suscitat o oarecare emoție înainte de deschidere prin conținutul său — câteva obiecte folosite de Breivik în ziua fatidică: rămășițele de nerecunoscut ale camionetei în care și-a ascuns bomba, cartea de identitate falsă și legitimațiile cu care a reușit să treacă drept polițist pe insula Utoeya. Dacă rude ale victimelor și supraviețuitori au avertizat anterior că acest centru riscă să devină un ‘hall of fame’ pentru Brievik, președinta grupului de sprijin al familiilor victimelor, Lisbeth Kristine Royneland, ea însăși mama unei fete de 18 ani ucise pe insulă, a explicat că nu poate fi vorba despre așa ceva. ‘Mulți au fost, desigur, sceptici din cauza titlurilor din presă, dar reacțiile au fost pozitive’, a declarat ea pentru AFP, la finalul vizitei în care a fost însoțită de alte circa 500 de persoane lovite de tragedia de acum patru ani.