S-a lansat proiectul de educație cinematografică „Filme pentru liceeni”

Filme-pentru-liceeniProiectul de educație prin film intitulat „Filme pentru liceeni”, prin care se dorește facilitarea dezvoltării abilităților de gândire critică și creativă a tinerilor, a fost lansat miercuri de către Asociația Culturală Macondo. Diana Cercel, coordonatorul de proiecte al asociației, a declarat că principalul obiectiv al programului constă în „facilitarea, predarea, discutarea și dezbaterea diverselor teme sociale din societatea autohtonă cu liceenii din România, cu ajutorul filmelor de artă”. „Proiectul ‘Filme pentru liceeni’ reprezintă un efort reînnoit de a facilita accesul la astfel de filme și de a promova educația celei de a șaptea arte în România noului val cinematografic”, a spus Diana Cercel. Ea a precizat că noutatea proiectului constă în elaborarea unui ghid educativ foarte complex, „mult mai complex decât tot ce s-a realizat până acum la nivel de educație cinematografică în România”. „Ghidul va fi elaborat în colaborare cu Asociația Lanterna Magică și va cuprinde opt lecții de cultură cinematografică, fiecare cu o temă diferită, printre acestea aflându-se lecții despre introducerea în istoria cinematografiei, o lecție despre animație, o lecție de documentar, etc. Ghidul va cuprinde și șase lecții cu metode de abordare a subiectelor sociale tratate de cele șase filme pe care le selectăm tot împreună cu echipa din Elveția. Aceste șase lecții vor conține exerciții aplicate pentru ca profesorii să poată lucra cu elevii în sala de clasă și trei lecții de cinema, filmate cu regizori celebri din Europa și disponibile online”, a explicat Diana Cercel. Cele șase filme vor fi selectate de organizatori și vor fi prezentate gratuit pe parcursul anului școlar 2015 — 2016, „trei în 2015 și trei în 2016”, și vor fi urmate de dezbateri pe temele sociale și cinematografice abordate de filmele vizionate. Proiectul se va desfășura în 13 orașe din România: București, Timișoara, Râșnov, Corabia, Caracal, Moinești, Moreni, Slobozia, Slatina, Toplița, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea și Giurgiu. „Orașele au fost alese pentru că deja în respectivele localități există dorința profesorilor de a participa la activități de educație cinematografică”, a mai spus Diana Cercel. În cadrul programului vor exista și șase sesiuni de formare pentru 50 de profesori din București. La finalul proiectului, organizatorii doresc să înainteze o scrisoare oficială către Ministerul Educației în care să prezinte rezultatele proiectului și cu ajutorul căruia să ceară „includerea unei ore opționale de educație cinematografică în programa școlară pentru învățământul liceal”. „Încurajăm profesorii și elevii să ni se alături într-un proiect prin care dorim să începem să construim împreună cu alte inițiative din țară o oră dedicată educației cinematografice. Dorim să catalizăm un proces prin care liceele să poată deschide și acest orizont cultural tinerilor din România, într-un mediu reglementat și recunoscut oficial”, au afirmat organizatorii.