Concursul de debut în proză, reluat la editura Nemira, după peste 15 ani de pauză

editura NemiraNemira sărbătoreşte, miercuri, 24 de ani de activitate editorială, de la înfiinţarea ei de Valentin Nicolau, şi, odată cu această aniversare, editura reia concursul de debut în proză, după o pauză de peste 15 ani.Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Nemira, înfiinţată pe 22 iulie 1991 de Valentin Nicolau, este una dintre primele edituri independente din România postdecembristă.Fondatorul ei, editorul şi dramaturgul Valentin Nicolau, a promovat încă de la început nume importante din cultura şi literatura autohtonă de astăzi. Astfel, la Nemira au debutat Horia-Roman Patapievici, cu volumul de eseuri „Cerul văzut prin lentilă”, în acelaşi an, a fost publicat post-mortem, Ioan Petru Culianu, cu monografia „Mircea Eliade”, apoi Radu Aldulescu, Lucian Vasilescu, Petre Barbu şi Radu Jörgensen.Portofoliul de autori români clasici şi contemporani publicaţi de Valentin Nicolau îi cuprinde pe scriitorii Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu, Ştefan Agopian, Ion Băieşu, George Banu, Sorin Antohi, Paul Goma, Şerban Foarţă, Simona Popescu, Mihai Sin şi Emil Brumaru.Povestea Nemira continuă şi, odată cu sărbătorirea a 24 de ani de la înfiinţare, este lansat concursul de debut în proză care acum va purta numele „Valentin Nicolau”, în memoria fondatorului editurii. Toate detaliile despre participare şi selecţia manuscrisului câştigător vor fi anunţate săptămâna viitoare.Nemira s-a impus pe piaţa editorială prin colecţia „Nautilus SF”, în care au fost publicaţi pentru prima dată în România romancieri ca Stephen King, Frank Herbert, autorul seriei „Dune”, Philip K. Dick şi Isaac Asimov şi în care au apărut capodopere ale literaturii science-fiction internaţionale, majoritatea distinse cu prestigioase premii (Hugo, Nebula). În 1994, Nemira a câştigat premiul pentru cea mai bună editură la Eurocron (Convenţia europeană de science fiction), la prima ediţie din România.Planul editorial nu a cuprins doar cărţile fundamentale ale literaturii science-fiction şi fantasy, ci şi nume mari ale literaturii universale, publicate tot pentru prima dată în România, precum scriitorii John Kennedy Toole, Paulo Coelho, Pascal Bruckner, Sven Hassel – cel mai mare succes editorial în anii de după Revoluţie – şi pe eseiştii Elias Canetti şi Roger Caillois.Pe lângă celebrele colecţii „Suspans” şi „Nautilus SF”, în prezent, portofoliul editurii Nemira cuprinde o colecţie de literatură universală de prestigiu, „Babel”, o colecţie de studii fundamentale despre teatru, „Yorick”, precum şi popularele colecţii „Damen Tango” şi „Bonton”. Cititorii se bucură, totodată, şi de titlurile din colecţiile „Epoca”, „Istoria”, „Porta Magica”, „Philemon” şi „Byzantium”.