Deţinătorii de terenuri agricole, amplasate după traseul Rîbniţa-Tiraspol, care în primăvara anului 2014 nu au avut acces să lucreze cîmpurile urmare a acţiunilor structurilor de la Tiraspol, vor primi 1,146 milioane de lei, alocate în bugetul de stat pe anul 2015, potrivit unei decizii aprobate de către Guvern, informează MOLDPRES.În legea bugetului de stat pentru anul 2014 au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 13,4 milioane de lei. Suma respectivă a fost alocată pentru compensarea parţială a cheltuielilor suportate de către deținătorii de terenuri amplasate după traseul Rîbniţa-Tiraspol, raionul Dubăsari, pentru recolta anului 2014.Ulterior s-a decis ca alocaţiile să fie reduse pînă la nivelul cheltuielilor de producţie, respectiv 11,9 milioane de lei. Solicitările unor producători agricoli însă au fost temporar amînate, pe motiv că aceştia nu au lucrat terenurile mai mult de trei ani şi că deţin contracte de arendă, încheiate cu reprezentanţii structurilor de la Dubăsari.Comisia centrală abilitată cu soluţionarea acestei probleme, la solicitarea organelor administraţiei publice locale, a reexaminat dosarele şi a alcătuit o listă suplimentară a beneficiarilor de compensaţii parţiale, în sumă de 1,146 milioane de lei.„Este foarte bine că reuşim să achităm această datorie pentru 2014. Ţăranii din raionul Dubăsari, deţinători de terenuri, se află într-o situaţie critică din păcate şi în anul curent. Urmează să continuăm eforturile pentru a debloca această situaţie, dar trebuie să fim pregătiți şi pentru măsuri de suport din partea Guvernului pentru anul curent, care este unul complicat”, a menţionat Victor Osipov, viceprim-ministru în exerciţiu.