24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Mulți dintre comentatorii politici, propuși populație ca experți în domeniu, sunt făcuți K.O. de evenimentele titrate de televiziunile de știri ca fiind breaking news-uri. Chiar dacă, titlurile negre, de-o șchioapă, pe fond galben (acele benzi care ar trebui să ne atragă atenția), nu reușesc să decodifice decât niște fâsuri, fără consecințe serioase pentru viața de zi cu zi. Ele doresc să aibă efectul scontat, acela de a ține omul în picioare lângă televizor, să afle ”bomba zilei”, care, de cele mai multe ori, repet, se comportă asemenea unei mari fâsâieli, cel mult cu efect de petardă de antrenament.
Unii, cum este Ion Cristoiu, ridică mâinile sus, recunoscând că și de data acesta au fost depășiți de realitatea faptelor imposibile. Absurdistanul în care trăim face ca o astfel de situație imposibilă să fie la ordinea zilei, nu doar comentată, cât mai ales întâmplată. Avem o țară în care imposibilul se găsește în stare naturală. Nimeni nu mai trebuie să de-a examene de creativitate, pentru a obține ceea ce, în condiții normale, nu s-ar putea obține. Nimeni, dintr-o țară normală, nu și-ar permite să facă pasul pe care l-a făcut Victor Ponta, destabilizându-și partidul, fără a explica celorlalți colegi (cel puțin) gestul sinucigaș, ca și cum funcția de președinte PSD ar fi avut-o ca moștenire de familie. PSD, principalul partid politic care și-a asumat guvernarea țării, în cel mai greu moment post-decembrist (când România încă își mai schimba pansamentele la rănile vii, produse de mandatele prezidențiale ale lui Traian Băsescu), a fost cât pe ce să fie aruncat în aer, să fie într-atât de mult destabilizată încât ar fi devenit vizibila verigă slabă a alianței guvernamentale.
Norocul social-democraților, de această dată, s-a numit UNPR sau, mai exact, Gabriel Oprea, cel care nu a învățat încă ABC-ul trădării. Poate că, formația sa de general de justiție, cu patru stele, să-i confere și, în același timp, să-i garanteze, această verticalitate.
Victor Ponta a rămas prim ministru, ne mai fiind liderul partidului aflat la guvernare. Noul șef al PSD, implicit al lui Victor Ponta, a fost ales Liviu Dragnea. Nu ne lamentăm și nici nu ne îngrozim, asemenea lui Ion Cristoiu, că s-ar putea ca Liviu Dragnea să fie luat de mascați din sediul PSD, dacă în septembrie se va da o pedeapsă cu executare în cazul Dosarului Referendumului, dosar în care Liviu Dragnea este condamnat, în primă instanță, cu o pedeapsă de închisoare cu suspendare. Noi credem în instituția prezumției de nevinovăție până la o decizie definitive și irevocabilă a instanței de judecată. Din nou trebuie să vorbim și să credem în prietenii sau să ne îngrozim de ceea ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei, așteptând inevitabila trădare?
Să aibă și Liviu Dragnea patru stele, aplicate moralei sale și să înțeleagă profunzimea rolului pe care singur și l-a dorit, singur și l-a asumat, ieșind în fața colegilor săi pentru a primi votul de investitură, chiar dacă formatul obținut este al președintelui interimar?
Unii cred că o astfel de spaimă ancestrală l-a făcut pe Victor Ponta să se ofere Rovanei Plumb, în care ar fi avut mai multă încredere, cunoscând-o mai de mult decât durează prietenia sa conjuncturală cu Liviu Dragnea, cinci ani de când PSD a început aventura USL. Acest pas înapoi a declanșat un atac furibund din partea lui Liviu Dragnea, care pur și simplu i-a spulberat proiectul Rovana Plumb, cu un scor nimicitor: 65 la 18 în favoarea nemulțumitului Liviu Dragnea.
Gestul lui Victor Ponta, de a nu participa efectiv la vot, chiar dacă el a scos-o în față pe Rovana Plumb, este un alt mare minus, de această dată pentru bărbăția primului ministru, pus în fața unui deficit major de atitudini. Așa ceva nu se face, mai ales dacă la mijloc este o doamnă, o prietenă, o femeie pe care tu ai provocat-o la acest tip de asumare. Nu i-ai spus atunci că va fi o luptă, nu i-ai spus atunci decât că trebuie doar să se consume o simplă procedură, pe care tu, ca președinte care ai decis să te auto-suspenzi, o poți stăpâni, îi poți asigura protecția, astfel încât să nu poată să apară surprize. Ei bine, atunci a apărut Liviu Dragnea, cu orgoliile lui, cu ambițiile lui, cu agresivitatea de ”a-și lua partidul înapoi”, pe care el l-a organizat să câştige 70% din preferințele electoratului. Paradoxal, nimeni nu îl contrazice, fără ca gestul său de ”a sări ca păduchele în frunte” să poată fi agreat de un om cu scaun la cap, de altcineva decât de cei care se simt datori lui Liviu Dragnea, eroul de la PSD, cel care riscă să plătească cu libertatea încercarea sa de a-l alunga pe Traian Băsescu de la Cotroceni.
Nu cred că PSD se află în interiorul gestului de unitate, pe care a încercat Rovana Plumb să-l deseneze, sprijinindu-se de mâna lui Liviu Dragnea (așa cum televiziunile de știri au încercat să decupeze acel cadru, sub formă de q.e.d.). Cred că, mai mult decât o unitate, era un sprijin de ultim moment, un fel de agățare de stâlp atunci în care simți că te lasă puterile, că amețești, că te duci într-un inevitabil leșin, în primul rând, datorat ipocriziei celui de lângă tine. ”Ipocriți și ipocrite / merg să dea coceni la vite / și în loc de ciocălăi / și-au dat curul la dulăi”
