68.400 de ţigarete de contrabandă, descoperite de poliţiştii de frontieră ieşeni

tigari 68400 (1)În cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru combaterea contrabandei cu bunuri accizabile, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari (județul Iași) au confiscat peste 68.400 ţigarete, pe care trei bărbaţi din judeţul Covasna încercau să le introducă ilegal în ţară. La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au desfăşurat, în zona de competenţă, o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări de contrabandă.  Astfel, pe timpul executării misiunii, polițiștii de frontieră au descoperit, pe direcţia localităţii de frontiera Hermeziu, judeţul Iaşi, la malul râului Prut, o autoutilitară, marca Mercedes Sprinter, înmatriculată în judeţul Covasna, şapte baxuri cu ţigări şi la aproximativ 20 metri, o barcă pneumatică dezumflată. Cele şapte baxuri conţineau 68.400 ţigarete diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova. ”La scurt timp, în apropiere au fost depistaţi cetăţenii români K. S. şi S. L., domiciliaţi pe raza judeţului Covasna, care se deplasau cu un ATV prin pădure. Cei doi au declarat că au venit din localitatea de domiciliu cu autoutilitara depistată de poliţiştii de frontieră, pentru a se plimba cu ATV-ul şi cu barca pneumatică pe râul Prut. Aceştia au mai adăugat că au ajuns în zonă fiind ghidaţi de GPS, fără a şti că au ajuns în zona de frontieră.  La nordul localităţii de frontiera Hermeziu a mai fost depistat cetăţeanul român J. B., care conducea un autoturism marca BMW 318, înmatriculat în Covasna, domiciliat în aceeaşi localitate cu K. S. şi S. L. În urma verificărilor specifice lucrătorii noştri au stabilit faptul că J. B. a venit din Republica Moldova, cu puţin timp înainte de a fi depistat”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași.   În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de frontieră, cu ajutorul omologilor din Republica Moldova,  s-a stabilit faptul că J. B. a transportat țigările până la malul moldovenesc al râului Prut, iar K. S.  şi S. L. au încercat să introducă ilegal în România ţigaretele, cu ajutorul bărcii pneumatice. ”Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 15.121 lei,  autoutilitara, în valoare de 17.700 lei, şi  ATV-ul, în valoare de 8.900 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală lui J. B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, iar pe numele cetăţenilor K. S. şi S. L., sub aspectul săvârşirii infracţiuni de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă. Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi pentru identificarea tuturor persoanelor  implicate”, se precizează în încheierea comunicatului de presă al ITPF Iași. (E.M.)