Breaking News

În prima săptămînă de admitere la universităţi au fost depuse peste 15000 de cereri

admitere2-680x365Peste 15 mii de cereri au fost depuse în universităţile din R. Moldova de la 20 iulie cînd a demarat admiterea în învăţămîntul superior. Din acestea circa 1500 de cereri revin instituţiilor private, informează MOLDPRES.Potrivit Ministerului Educaţiei, în instituțiile de învățămînt superior de stat cele mai multe cereri au fost depuse la Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”, Academia de Poliţie ”Ștefan cel Mare”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, Universitatea Agrară de Stat din Moldova.În instituţiile cu profil pedagogic cele mai multe cereri în raport cu numărul de locuri bugetare au fost depuse la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” şi Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălţi.În prima săptămînă a campaniei de admitere cele mai solicitate specialități sînt finanțe și bănci, contabilitate, medicină generală, stomatologie, farmacie, drept, limbi moderne, tehnologii informaționale, arhitectură, electroenergetică, tehnologia și managementul alimentației publice etc. Planul de înmatriculare în acest an la universități prevede un număr total de 17975 de locuri, dintre care 6072 cu finanțare bugetară şi 11903 de locuri cu taxă.