CFR Călători ia în calcul posibilitatea rezilierii contractului încheiat cu firma care se ocupă de serviciile de salubrizare în trenurile de călători, în condițiile în care societatea a mai fost notificată de câteva ori că nu își îndeplinește toate condițiile contractuale, informează compania într-un comunicat remis AGERPRES. Conducerea CFR Călători a efectuat miercuri o acțiune de verificare și control în ceea ce privește activitatea personalului feroviar și condițiile de călătorie din trenuri, fiind depistate astfel activități ilegale de comerț și nereguli în activitatea de salubrizare și igienizare. Trenurile verificate au fost IR 1645 București Nord — Târgu Jiu, IR 1663 București Nord — Iași, R 9003 București Nord — Craiova și IR 1892 Craiova — București Nord. „Firma care realizează serviciul de salubrizare printr-un contract adjudecat cu respectarea prevederilor OUG 34/2006 va fi notificată, cum a mai fost și cu alte ocazii, pentru remedierea aspectelor legate de dotarea grupurilor sanitare, curățenie, etc. CFR Călători ia în calcul și posibilitatea rezilierii contractului dacă nu vor fi îndeplinite condițiile contractuale”, se menționează în comunicat. În vederea combaterii comerțului ilegal, CFR Călători va face demersuri către Poliția de Transport Feroviar pentru intensificarea acțiunilor de control atât la urcarea în trenuri, cât și în parcursul acestora. ‘Vom organiza periodic acțiuni de control și de verificare a modului în care vor fi pregătite din punct de vedere tehnic și sanitar garniturile trenurilor de călători. Vom lua măsuri operative de remediere, punctual, în funcție de problemele identificate. De asemenea, se va acorda o atenție sporită funcționarii instalațiilor de climatizare și sanitare, precum și bunei funcționări a ușilor de acces și intercomunicație, a sistemului de închidere/deschidere a ferestrelor, funcționării prizelor electrice și, în mod special, stării de curățenie a vagoanelor (exterior, interior, cabine WC)’, a declarat Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători cu ocazia acestui control.