În Sala Verde a Palatului Administrativ al județului Iași a avut loc miercuri semnarea contractului de credit între Consiliul Județean (CJ) Iași și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care are ca obiect aprobarea unei finanțări rambursabile în valoare de 5,2 milioane de euro, în vederea implementării proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Iași” (SMID), finanțat prin Programul Operațional Sectorial (POS) Mediu 2007-2013. Din partea județului Iași, contractul a fost semnat de Victorel Lupu, președintele interimar al Consiliului Județean (CJ) Iași, iar din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) de James Hyslop, directorul pentru infrastructură al acestei instituții. Acordul de credit dintre CJ Iași și BERD a fost aprobat cu unanimitate de voturi de plenul Legislativului județean printr-o hotărâre adoptată în luna iunie a acestui an. Potrivit documentului, creditul se va derula pe o perioadă de 12 ani, cu o dobândă anuală de 2% și o perioadă de grație de trei ani. ”În urma contractării acestui credit, gradul de îndatoare al județului va fi de 3,21% la sfârșitul anului 2019, în condițiile în care, potrivit legii, procentul maxim de îndatoare pe care autoritățile locale îl pot atinge este de 30%. Împrumutul este primul din istoria Consiliului Județean Iași, însă el nu va rămâne o premieră, întrucât dorim ca în anii următori să încheiem un alt contract de credit, tot cu BERD, pentru o sumă necesară modernizării drumurilor județene”, a declarat Victorel Lupu, președintele interimar al Consiliului Județean Iași. Referindu-se la contractul de împrumut încheiat în vederea finalizării proiectului de realizare a sistemului de management integrat al deșeurilor, Victorel Lupu a precizat că Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este ”o instituție bancară de prestigiu, cu care autoritățile locale au lucrat până acum foarte bine”. La rândul său, James Hyslop, reprezentantul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a precizat că, deși suma împrumutată de Consiliul Județean Iași este una relativ mică în comparație cu valaorea totală a proiectului (70 de milioane de euro, din care 13 milioane de euro reprezintă contribuția Guvernului României), ea va permite județului Iași să se alinieze, în final, normelor europene de mediu în domeniul gestionării deșeurilor menajere. ”Împrumutul va permite, final, județului Iași, să crească nivelul colectării și depozitării deșeurilor menajere, potrivit normelor europene de mediu, de la 17% înainte de implementarea proiectului la aproape sută la sută, în final”, a afirmat James Hyslop. Acesta a ținut să sublinieze colaborarea excelentă pe care instituția pe care o reprezintă a avut-o, de-a lungul anilor, cu autoritățile locale ieșene. ”Avem relații foarte strânse cu autoritățile ieșene încă din anii 90, când am început să lucrăm cu compania de apă. Cu RAJAC Iași am avut trei obiective majore de investiții, pe care le-am finalizat cu succes. De aceea, suntem încântați să colaborăm din nou cu autoritățile locale ieșene în vederea implementării acestui proiect foarte important pentru județ”, a spus directorul pentru infrastructură al BERD. Scopul principal al proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Iași” (SMID) îl reprezintă completarea infrastructurii și a echipamentelor existente cu investiții care să conducă, în final, la asigurarea unui sistem de management integrat al deșeurilor la nivel de județ, prin care se va realize, în final, atingerea standardelor minime pentru conformarea cu cerințele legislative ale Uniunii Europene referitoare la sectorul de mediu, precum și respectarea angajamentelor României asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Implementarea SMID în județul Iași presupune, printre altele, atingerea unei rate de sută la sută acoperire cu servicii de salubritate oferite de operatori autorizați, creșterea gradului de reciclare al deșeurilor de ambalaje, reducerea cantității de deșeu biodegradabil depozitat, precum și închiderea depozitelor urbane neconforme. Printre obiectivele de investiții ale proiectului se numără montarea de pubele și containere pentru colectarea deșeurilor în județul Iași, achiziționarea de vehicule de lung curier pentru transportarea deșeurilor, realizarea de stații de transfer a deșeurilor menajere în localitățile Bălțați și Ruginoasa, realizarea de stații de sortare la Ruginoasa (stație nouă) și Țuțora (finalizarea stației existente și construirea unei stații noi), realizarea unei stații de compostare a deșeurilor menajere la Țuțora, realizarea ueni stații de Tratare Mecano-Biologică (MBT) la Țuțora, construirea subcompartimentului 3 al Depozitului ecologic de la Țuțora, închiderea depozitelor neconforme de la Pașcani – Valea Seacă, Târgu Frumos – Adâncata, Hârlău și Tomești. (Edmond Macri)