România se menține în primele 50 de țări în clasamentul mondial al numărului de evenimente găzduite (locul 45), iar Capitala a făcut un salt spectaculos, de pe locul 98 pe locul 74, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Radu Cimponeriu, consultant MICE (Meetings, Incentives, Conventions, Exhibitions). ,,Statisticile internaționale pentru 2014 arată o continuare a creșterii, la nivel mondial, a industriei MICE. Statistica International Congress and Convention Association (ICCA) relevă un fapt îmbucurător pentru noi: România se menține în primele 50 de țări în clasamentul mondial al numărului de evenimente găzduite (locul 45), iar Bucureștiul a făcut un salt spectaculos, de pe locul 98 pe locul 74. Evident, este vorba despre evenimente MICE înregistrate în baza de date a ICCA, conform criteriilor acestei organizații internaționale, care sunt destul de restrictive, dar acceptate de toată lumea. La noi, din ce se poate observa până acum, 2015 pare să fie unul mai bun decât anul trecut’, precizează Radu Cimponeriu. Evenimentele corporate își fac simțită, din nou, prezența în piață, conferințele și seminariile incluse în diverse proiecte finanțate din fonduri europene tind să intre pe un făgaș normal iar expozițiile par a se bucura de un număr mai mare de participanți și de vizitatori, după cum observă specialiștii din industrie. ,,Deocamdată, sunt doar observații rezultate din discuțiile cu colegii de breaslă și opinii personale. Nu am remarcat organizarea vreunui eveniment MICE major în acest an și parcă revăd, cu regret, o situație similară celei din anii ’90, din timpul conflictului din fosta Iugoslavie, când nu am știut, nu am vrut sau nu am reușit să transformăm România într-un pol MICE regional. Acum se întâmplă la fel: reuniunile importante, fie politice, fie economice sau de altă natură, care vizează găsirea unor soluții fie pentru situația din Ucraina, fie pentru cea din Grecia, se organizează prin alte părți ale Europei’, observă Cimponeriu, care este și director general al CongrExpo Service — Professional Congress Organizer. Pe de altă parte, potrivit specialiștilor în domeniu, pe timpul verii nu se poate vorbi despre o activitate MICE propriu-zisă (Meetings, Incentives, Conferences and Exhibitions), nici în România, nici în alte părți din emisfera nordică. ,,În timpul verii, segmentul MICE este în scădere, cele mai multe reuniuni, congrese, târguri fiind în perioadele februarie — mai, respectiv septembrie — noiembrie. De remarcat, însă, că a început să-și revină segmentul de team building-uri și de conferințe, segment care înregistrase scăderi o dată cu izbucnirea crizei economice. Deși vara nu este o perioadă de business, există și o serie de avantaje, precum tarifele mai flexibile oferite de hotelurile din marile orașe, care au un grad de ocupare mai redus’, a precizat pentru AGERPRES și Traian Bădulescu, consultant de turism și pe segmentul MICE. În 2014, media cheltuielilor per participant/zi la nivel mondial a fost de 684 dolari, conform datelor publicate de ICCA. Nu există un studiu pe fiecare țară în parte, ci se efectuează calcule globale. Marea majoritate a țărilor cu o industrie MICE puternică își realizează propriile statistici, cele mai multe croite pe criterii similare ICCA. ,,Noi ne numărăm printre țările care nu au un sistem de raportare statistică specific pentru acest domeniu, astfel încât calculele și imaginea asupra activității MICE din România pot fi mai mult sau mai puțin apropiate de realitate. Pe de altă parte, piața evenimentelor din România (și din alte câteva țări central și sud-est europene) este caracterizată prin ponderea foarte ridicată a evenimentelor finanțate din fonduri europene sau din surse guvernamentale iar tipologia acestor evenimente nu le face eligibile pentru introducerea lor în statisticile ICCA. În țările aflate în fruntea clasamentului mondial, ponderea o dețin evenimentele organizate de diverse asociații, naționale sau internaționale, precum și cele organizate de marile corporații. Bugetele acestor evenimente sunt incomparabil mai consistente decât bugetele evenimentelor care se organizează preponderent la noi’, a precizat Radu Cimponeriu. În general, un participant MICE cheltuie de trei ori mai mult decât un turist obișnuit, venit la relaxare, ținând cont că are asigurate serviciile de cazare și transport plus diurnă de către compania pentru care lucrează. În context, Traian Bădulescu a arătat că un turist de business cheltuiește circa 300 euro/zi în România. ,,Este, în general, acceptat faptul că nivelul cheltuielilor medii per participant/zi la evenimentele organizate în România se situează între 130-150 euro, fără cheltuielile de transport internațional. Aparent, nivelul relativ redus al cheltuielilor ar trebui să ne transforme într-o destinație extrem de solicitată, dar, în realitate, nu este așa. Motivele sunt mult prea multe și prea extinse pentru a fi abordate aici. Un singur exemplu, doar: deși sunt destinații mai scumpe decât România, atât Cehia cât și Ungaria și Croația se situează în fața noastră în clasamentul ICCA, pe locurile 27, 31 și 40, în vreme ce Bulgaria, considerată mai accesibilă ca prețuri, se află în urma noastră, pe poziția 55′, afirmă Radu Cimponeriu. Hotelierii sunt printre cei mai importanți beneficiari ai activității MICE și totodată unii dintre principalii actori din acest domeniu. Potrivit unor statistici, cea mai mare parte a veniturilor pe care le obțin hotelurile din București și din principalele orașe din România rezultă din organizarea congreselor, conferințelor și a altor tipuri de reuniuni. ,,75% dintre oaspeții hotelurilor din orașe sunt veniți pentru a particiapa la evenimente MICE și în scop de afaceri. De aceea, tarifele sunt mai ridicate, iar gradul de ocupare este mai mare primăvara și toamna, perioadă destinată evenimentelor’, spune Traian Bădulescu.