ATAC şocant în Cisiordania: Copil palestinian, ars de viu într-un incendiu provocat de israelieni

16blaze550_19018700Un copil palestinian a murit ars de viu într-un incendiu provocat în mod intenţionat de către presupuşi colonişti israelieni, în Cisiordania, a anunţat poliţia israeliană vineri.Casa în care copilul, în vârstă de 18 luni, şi familia sa dormeau a fost incendiată în satul Kfar Douma, lângă Nablus, potrivit unor oficiali locali.Părinţii şi fratele mai mare al victimei au fost răniţi grav, relatează BBC News online.Se pare că atacatorii au inscripţionat în apropierea casei cuvântul „răzbunare” în ebraică.Martori oculari spun că locuinţa a fost atacată cu bombe incendiare.Tatăl victimei a putut să-şi salveze fiul mai în vârstă şi soţia, însă nu şi copilul mai mic.Altă casă a fost, de asemenea, avariată de incendiu.”Acesta este un presupus atac motivat naţionalist”, a declarat Luba Samri, o purtătoare de cuvânt a poliţiei israeliene.”Ancheta preliminară sugerează că suspecţii au intrat în sat la primele ore ale dimineţii (de vineri), au incendiat case şi au inscripţionat pe case mesaje, cu sprayul, în ebraică”, anunţă Forţele armate israeliene (IDF) într-un comunicat.”Forţele IDF operează în prezent pentru a localiza suspecţii acestui atac”, mai anunţă armata.