Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că ministerul are un plus de 1,89 de miliarde de lei după rectificarea bugetară. „Per total, printr-o suplimentară directă, prin cheltuială din sold, prin creșterea veniturilor proprii, prin deblocare și prin redistribuire, plusul pe care îl avem la nivelul Ministerului Educației este de 1,89 de miliarde de lei sau 425 de milioane de euro”, a spus Cîmpeanu, într-o conferință de presă, la Ministerul Finanțelor. El a arătat că ministerul a primit o sumă suplimentară pentru plata în avans, pe 2016, a drepturilor salariale obținute în urma unor sentințe judecătorești în învățământul preuniversitar. „Avem alocări pentru învățământul preuniversitar de 120 de milioane de lei. De asemenea avem acoperite creșterile salariale de 5% din învățământ începând cu luna septembrie, avem în bugetul Educației 12 milioane de lei pentru creșterea salariilor personalului nedidactic”, a precizat Cîmpeanu. Ministrul Educației a menționat că au fost alocați, de asemenea, 44 de milioane de lei ca finanțare pentru Institutul „Cantacuzino”, sumă care acoperă atât datoriile la stat și către terți ale instituției, cât și cheltuielile de funcționare până la sfârșitul anului, iar din 2016 urmează să primească finanțare personalizată prin legea bugetului de stat. „Avem prevăzute în plus suplimentări efective de cheltuieli pentru dezactivarea Reactorului Nuclear de la Măgurele. Avem, de asemenea, cheltuieli de capital în sumă de 90 de milioane de lei alocate către obiectivele de investiții finalizabile pe parcursul anului 2015”, a adăugat ministrul Educației.