Filmul „Brâncuși”, de Cornel Mihalache, prezentat luni la Cinema Muzeul Țăranului

muzeul-taranului-roman-52e10205d3953Filmul „Brâncuși”, de Cornel Mihalache, va fi prezentat luni la Cinema Muzeul Țăranului, în cadrul proiecțiilor Docuart, informează un comunicat transmis AGERPRES. „Brâncuși” este un documentar de artă, care urmărește firul cronologic al celor mai importante momente din viața artistului român, folosindu-se de amintirile existenței sale: fotografii, notițe, locuri. Proiecția va fi urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, care îl va avea protagonist pe realizatorul filmului. „Filmul se bazează pe un text real documentar, lucruri nu ‘spuse’ de Brâncuși, deci neatestate științific, ci scrise, notițe rămase la prieteni sau în custodia legatarilor testamentari. Toate fotografiile folosite în film îi aparțin marelui sculptor. Iar locurile de filmare sunt cele atinse de trecerea lui Brâncuși, sau a operelor sale: satul natal Hobița, biserica Cișmeaua Mavrogheni din București în corul căreia a cântat, biserica română din Paris, unde a fost paracliser în primii ani, restaurantul Chartier, unde a spălat pahare să se poată întreține”, spune Cornel Mihalache. „Proiecțiile Docuart” este un eveniment inițiat de asociația omonimă, care aduce film documentar românesc la Cinema Muzeul Țăranului — Studioul Horia Bernea, în cadrul unui parteneriat desfășurat cu Muzeul Național al Țăranului Român. Proiectul a debutat în luna iunie a acestui an și are ca scop încurajarea consumului pentru acest gen cinematografic, având intrare liberă pentru cinefili.