Preşedinte CNAS: Serviciile medicale vor fi acordate şi în august atât cu cardul de sănătate, cât şi fără

card sanatateServiciile medicale vor fi acordate şi în august atât pacienţilor care au cardul naţional de sănătate, cât şi celor care încă nu au intrat în posesia acestuia, din cele 15 milioane de carduri tipărite mai fiind de distribuit peste 300.000, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele CNAS.„În luna august, ar putea veni în concediu românii din străinătate, fapt care le-ar da posibilitatea să îşi ridice cardul de sănătate şi, mai mult, să beneficieze la nevoie, fără restricţii, de servicii medicale pe durata şederii în ţară. De aceea, pentru luna august, modul de acordare a asistenţei medicale rămâne neschimbat, în acest moment având de distribuit peste 300.000 de carduri la nivel naţional”, a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.Preşedintele CNAS a precizat că, pentru a nu crea probleme pe perioada vacanţei, modul de acordare a serviciilor medicale rămâne neschimbat în luna august, data de la care cardul va deveni unicul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate urmând să fie anunţată din timp.”Iniţial, ne gândeam că ar putea fi luna august, dar fiind vorba despre o perioadă de concedii, ne-am gândit ca acesta ar putea intra în vigoare exclusiv în luna septembrie. Dar acest lucru va fi anunţat după cum am mai spus”, a precizat preşedintele CNAS.În ultima perioadă, numărul de carduri activate a crescut, în ultimele două săptămâni fiind activate peste un milion, astfel încât numărul total a ajuns la 8,3 milioane. În acelaşi timp, numărul asiguraţilor care solicită cardurile de la casele de asigurări de sănătate a scăzut.Până în prezent au fost tipărite aproape 15 milioane de carduri, dintre care au rămas de distribuit peste 300.000.CNAS monitorizează în continuare serviciile acordate fără card, datele indicând că asiguraţii care au primit cardul îl utilizează atunci când accesează un serviciu medical.Asiguraţii care nu au intrat încă în posesia cardului naţional se pot duce în perioada următoare să îl solicite la casele de asigurări de sănătate.Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, declara, în iunie, că 1 august ar putea fi, probabil, data de la care cardul naţional de sănătate va deveni unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, el precizând atunci că acest lucru depinde foarte mult de cardurile care mai rămân de distribuit.