Breaking News

Spitalele spun că au medicamente, dar că unele firme ar putea rezilia contracte; MS anunţă controale

medicamenteCele mai multe spitale mari din ţară spun că au suficiente medicamente şi că nu sunt probleme în aprovizionare, însă unele avertizează că sunt furnizori care ar putea rezilia contractele, în timp ce MS atenţionează furnizorii că au obligaţia să respecte acordurile încheiate şi anunţă controale. Disfuncţionalităţile care ar putea apărea în aprovizionarea cu medicamente a spitalelor se datorează managementului unităţilor, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu, precizând că în perioada următoare vor fi făcute controale în spitale pe această temă.Declaraţia a fost făcută după ce în presă au apărut informaţii că farmaciile mai multor spitale din ţară au început să rămână fără medicamente esenţiale, precum prednisonul, digoxinul, furosemidul sau hidrocortizonul, pentru că distribuitori de medicamente refuză să continue contractele încheiate cu spitalele anterior datei de 1 iulie, când a intrat în vigoare scăderea preţurilor la medicamente.”Facem încă un apel, de data aceasta public, către managerii unităţilor sanitare să se informeze cu privire la modificările legislative şi să semnaleze din timp toate situaţiile care ar putea duce la disfuncţionalităţi în aprovizionare, în detrimentul pacienţilor. Vom monitoriza, în perioada următoare situaţia şi, acolo unde vom considera necesar, vom realiza controale inopinate în unităţile sanitare pe această temă. De asemenea, atenţionăm furnizorii de medicamente că au obligaţia de a respecta acordurile cadru şi contractele încheiate”, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu. Ministerul Sănătăţii a precizat, într-un comunicat de presă, că singura unitate care a semnalat, până în prezent, dificultăţi la aprovizionarea cu medicamente este Spitalul Municipal din Oradea.Unităţile sanitare au fost atenţionate încă de la sfârşitul lunii iunie cu privire la modificările metodologiei şi a nivelului de decontare a preţurilor medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate, a precizat Minsiterul Sănătăţii.În cazul în care furnizorii de medicamente nu respectă prevederile acordului cadru de achiziţie şi refuză să aprovizioneze unitatea sanitară, în baza negaţiilor acestora, unităţile sanitare pot achiziţiona produsele necesare în regim de urgenţă, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind derularea achiziţiilor publice, respectiv Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.Reprezentanţii celor două mari spitale din Timişoara, Municipal şi Judeţean, susţin că au suficiente medicamente pe stoc, astfel că nu este cazul, cel puţin deocamdată, să prelungească sau să modifice contracte.Directorul Spitalului Judeţean Timişoara, medicul Marius Craina, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la acest spital sunt suficiente medicamente pe stoc, deocamdată, dar a subliniat că unele firme de distribuţie a produselor farmaceutice refuză să pună în aplicare ordonanţa Guvernului.”La unele din medicamente nu vor să îmi aducă la preţul nou. Trebuie să facem ceva obligatoriu, nu putem rămâne aşa. Deocamdată, nu putem face licitaţie şi ordonanţa Guvernului este foarte clară. Vom înştiinţa Ministerul Sănătăţii şi vom anunţa care sunt firmele care refuză să se adapteze ordonanţei şi îi vom da în judecată”, a declarat Marius Craina.La Spitalul Municipal Timişoara, medicamente sunt pe stoc suficiente, astfel că, aici, conducerea nu îşi face probleme, cel puţin deocamdată. „Sunt medicamente în stoc, nu avem probleme, începand de la antibiotice, medicamente de urgenţă, materiale dezinfectante, substanţe, nu am simţit nicio discontinuitate de aprovizionare”, a declarat Ada Blăgniceanu, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare.La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, furnizorii a trei medicamente au transmis conducerii că nu mai pot aduce produsele prevăzute în acordurile de livrare încheiate în urma unor licitaţii publice.Conform managerului spitalului, Adrian Wiener, situaţia nu are legătură cu ieftinirea medicamentelor de la 1 iulie, furnizorii anunţând că nu se mai produc cele trei medicamente, respectiv un citostatic, un produs folosit în anestezie şi ser antiviperin.”Am anunţat Ministerul Sănătăţii despre această situaţie, iar mai departe trebuie ca Unifarm să găsească soluţii, să importe produsele pe care nu le mai primim”, a declarat Wiener.Acesta a precizat că stocurile sunt aproape epuizate, dar citostaticul pe care spitalul nu-l mai primeşte poate fi înlocuit cu un produs existent în farmacia unităţii. În cazul serului antiviperin, mai există doar câteva fiole.Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat că nu sunt probleme legate de aprovizionarea cu medicamente esenţiale.El a arătat că, pentru a se evita sincope în asigurarea medicamentelor, conducerea spitalului s-a orientat şi a achiziţionat medicamente de peste un milion de lei, având stocuri necesare pentru mai bine de o lună.Majoritatea spitalelor din Iaşi nu au raportat deocamdată probleme în ceea ce priveşte posibila lipsă a medicamentelor în urma unor eventuale rezilieri ale contractelor încheiate cu distribuitorii.În cazul celui mai mare spital din judeţ, Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi, managerul instituţiei medicale, economistul Ioan Bârliba, a explicat că s-au semnat contracte cu clauze foarte clare cu distribuitorii, astfel încât acestea nu pot fi reziliate unilateral. Acesta a precizat că în unitatea medicală există un stoc de aproximativ 1,2 milioane de medicamente.”Şi chiar dacă ar fi acesta cazul, în contractul încheiat se specifică faptul că, dacă acesta este încheiat, se trece automat la furnizorul de pe locul al doilea din momentul organizării licitaţiei, astfel încât această problemă nu există la noi”, a declarat Ioan Bârliba.O situaţie aparte este la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, unde managerul a spus că nu există o problemă cu furnizarea medicamentelor, dar că preţul acestora a crescut foarte mult în ultima perioadă. Acesta a dat ca exemplu imunoglobina, care ar fi crescut de la 350 de lei până la 1.000 de lei.”Nu ştiu cum au făcut firmele, s-au împărţit astfel încât sunt doar distribuitori unici şi nu există concurenţă. Nu ştiu unde a scăzut preţul medicamentelor, dar la noi nu a scăzut. Vom reduce stocurile, nu vor exista lipsuri, dar vom merge cu stocuri limitate. Urmează să facem o sesizare şi la Ministerul Sănătăţii. Cazul acesta este valabil pentru toate medicamentele, nu doar imunoglobina, care este adesea un medicament salvator pentru cei mici”, a precizat, pentru MEDIAFAX, managerul Radu Terinte.Economistul Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie, a declarat că a purtat o serie discuţii şi a fost asigurată că nu va apărea o astfel de situaţie. Ea a spus că, în prezent, în spital există un stoc de medicamente, care ar putea ajunge pentru cel puţin o lună şi jumătate, fiind vorba atât de medicamente pentru afecţiuni generale, cât şi de citostatice. (MEDIAFAX)