Un avion de transport militar CN235 s-a prăbușit în Columbia; 11 militari columbieni morți

CN235Un avion de transport militar CN235 s-a prăbușit în Columbia, în provincia nordică Cesar, în accident pierzându-și viața toți cei 11 persoane militari aflați la bord, potrivit unui comunicat al armate columbiene, preluat de Reuters. Conform comunicatului, avionul a suferit o defecțiune la motor. Scheletul ars al aparatului de zbor a fost găsit în apropierea localității Codazzi, la circa 600 km nord-est de Bogota, lângă frontiera cu Venezuela. Într-o postare pe Twitter, președintele columbian Juan Manuel Santos i-a numit ‘eroi’ pe cei 11 militari morți în accident. Cu puțin timp înainte, compania Airbus, producătorul avionului CN235, anunțase prăbușirea unui din aparatele sale în Columbia și decesul a 11 persoane. Avionul a fost produs în 1998 la Sevilla, în Spania, a indicat Airbus, precizând că ‘gândurile companiei și ale angajaților săi se îndreaptă spre cei afectați de accident’. Pe 9 mai, un avion de transport militar A400M fabricat de Airbus s-a prăbușit la Sevilla, într-un accident soldat cu patru morți și doi răniți. Avionul efectua un zbor de încercare înainte de livrarea către Turcia.