Bolnavii de cancer solicită implementarea Registrului Național de Oncologie

bolnav-cancer-chimioterapie-580x384Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) a atras atenția, luni, asupra tensiunii instalate în rândul bolnavilor de cancer ca urmare a acuzațiilor de corupție aduse unor medici oncologi și a subliniat, în acest context, importanța implementării Registrului Național de Oncologie.

„Este regretabil și condamnabil ceea ce se întâmplă în sistem, precum și acuzele aduse medicilor oncologi, dar trebuie evitată etichetarea ca infractori a tuturor medicilor oncologi, favorizând, așa cum s-a mai menționat, apariția escrocilor cu oferta lor de alternative terapeutice la tratamentele alopate, fără nicio dovadă științifică”, se arată într-un comunicat al FABC transmis luni AGERPRES. Reprezentanții organizației subliniază că tensiunile puteau fi evitate prin dezvoltarea și implementarea Registrului Național de Oncologie. Conform sursei citate, acest registru „ar fi monitorizat cu exactitate banii alocați acestei patologii, terapiile aplicate și efectele acestora asupra pacienților oncologici, beneficiile tratamentelor, numărul de pacienți tratați și monitorizați, generând astfel și o statistică în baza căreia ar fi fost construit un buget pentru oncologie, corect și transparent”. FABC reamintește că a cerut decidenților din sănătate de aproximativ 10 ani implementarea acestui registru, dar nu a primit decât promisiuni și reiterează importanța apariției unei astfel de baze de date.