O SCRISOARE MINATĂ

Adi Cristi

Am intrat în luna concediilor de vară. În luna oficială în care conducătorii își permit să ”fugă” câteva zile într-o relaxare estivală. Occidentalii sunt mult mai pragmatici, atunci când unele afaceri se închid întreaga lună august, de la patron la ultimul salariat, astfel încât, de la 1 septembrie afacerea să repornească turată la maxim. Este adevărat, acest lucru se întâmplă acolo unde este posibil, acolo unde banul nu a ajuns să dicteze exploatarea omului de către om la limitele maxime ale suportabilității. Sunt zone în care o afacere oprită, doar câteva ore, înseamnă ratarea acelei afaceri. Sunt alte domenii în care afacerea îți oferă un calendar mult mai maleabil, astfel încât, ”stingerea luminii”, într-o anumită perioadă, oferă o  nouă șansă afacerii, revitalizând-o.

Dar, nu despre concediile occidentalilor este vorba acum, cum nici despre celor ale autohtonilor nu poate fi vorba, chiar dacă Klaus Iohannis a ales să nu-și mai petreacă concediul de odihnă la finii săi din Miami, atâta timp cât în același oraș american s-a dus să se relaxeze și Victor Ponta cu familia. Ar fi mult prea periculos pentru țară, cred serviciile secrete, existența posibilității ca România să rămână și fără președinte și fără prim ministru, la o adică.

Klaus Iohannis a decis să rămână la Neptun, să pună banii de concediu deoparte (poate așa iar mai ieșii de o nouă casă!) Victor Ponta, la rândul său, a dorit să plece ”încotro ar vedea cu ochii”, pentru a scăpa de sub influența lui Liviu Dragnea, prietenul său care se simte ”rănit în aripă” căci el a dorit să fie un adevărat prieten cu dâmbovițeanul, ferindu-l de furia procurorilor, care nu au ezitat să se apropie de clasa politică, cu cătușele bălăngănind.

Liviu Dragnea profită astfel de absența ”prietenului său” de la Palatul Victoria, convocând, cu autoritatea liderului politic, pe toți miniștri PSD din Palatul Victoria, guvern rămas, în perioada concediului de odihnă al primului ministru, în grija viceprim-ministrului Gabriel Oprea, generalul care știe că trădarea este  limba pe care nu a reușit să o învețe, așa cum reușise cândva Dan Voiculescu, cel care a jucat rolul soluției imorale, invocând interesul național. Acum, Gabriel Oprea are un singur Dumnezeu, iar acesta este siguranța națională, un fel de interes național, unidirecționat pe teritoriul amenințărilor față de țară.

Liviu Dragnea își prezintă amăreala din suflet într-o postare deschisă, să o cunoască și prietenul său întins pe plaja de la Miami. Este un fel de scrisoare deschisă cu șperaclu sufletului îngândurat sau o scrisoare întredeschisă, ca o cutie de conserve pe care ai mai dori să o păstreze la rece. O scrisoare sângerândă, disperată și plină de amărăciune, în care Liviu Dragnea țipă ca un disperat: ”Am crezut că prietenii nu se lasă unul pe celălalt în nedumerire, că prietenii îşi telefonează oricât de grave ar fi împrejurările, că prieteni îşi cer unul altuia ajutorul la greu. Ei bine, fiindcă tânărul meu prieten a făcut câteva gesturi anapoda, pentru că a părăsit o vreme toate aceste reguli ale prieteniei, m-am grăbit să-i fac reproşuri în public. Aceste reproşuri erau izvorâte din îngrijorarea mea pentru situaţia partidului nostru, dar înţeleg acum că era mai bine să nu le fac”.

Părăsirea pe care o invocă prietenul Liviu, față de răceala venită din partea prietenului Victor, încearcă să construiască alura unei prietenii trădate sau care este pe punctul de a cădea în această prăpastie, atât de des întâlnită în peisajul românesc.

Nu cred că Liviu Dragnea  a procedat corect, în spiritul fair play-ului, al prieteniei invocate  de dâmbovițean, atâta timp cât gorjeanul nu este în țară. S-a dus omul să se liniștească, să stea lângă copiii săi dezorientați că au un tată, pe care nu reușesc să-l vadă decât la televizor și acolo încolțit de o haită lumească, gata oricând să-i sară la beregată. A plecat omul rănit de toți cei care i-au dorit gâtul sau mai corect spus funcția, fără ca să se uite dacă Victor Ponta a fost sau nu un bun prim ministru, un bun conducător de partid. Și, în lipsa acestuia, Liviu Dragnea a încercat să-și arate mușchii în partid, convocând și beștelind, ”dând de pământ” cu toți miniștrii PSD, din ”Guvernul lui Victor Ponta”, construind un mesaj direct către primul ministru: ”Atenție, dacă cineva conduce în această țară acela sunt eu, Liviu Dragnea, liderul PSD, fie el și interimar, pe care tu nu l-ai votat. Partidul este de fapt cel care va da seama în fața alegătorilor, partidul este cel care a agreat toate numirile de miniștri, de la primul ministru la ministrul delegat cu problemele Parlamentului”. Acesta este mesajul direct răstit printre fracturi emoționale, de genul: ”Am puţini prieteni la care ţin cu adevărat, iar Victor e unul dintre aceşti puţini. Chiar dacă prietenia cu el mi s-a tras de la politică, cu timpul ea a evoluat separat. I-am fost şi mi-a fost alături în clipe grele şi în clipe frumoase, ne-am stat unul altuia aproape la bine şi la rău, ne-am bucurat împreună de marile victorii politice şi ne-am amărât de multe ori, în doi, când lucrurile au ieşit prost”.

O astfel de scrisoare, deschisă sau închisă, găsită sau pierdută, este de fapt o scrisoare minată.