Vicepremierul Oprea l-a vizitat la spital pe polițistul accidentat de un om de afaceri turc

GABRIEL OPREA - INTERNE - PRELUARE MANDATVicepremierul Gabriel Oprea l-a vizitat luni, la spital, pe polițistul de la Rutieră accidentat grav de un om de afaceri turc. „Vrem să ne asigurăm că primește cel mai bun tratament, că o să își revină. Important este mai ales în acest domeniu — apărare, ordine publică, siguranță națională — trebuie să fim camarazi, să fim solidari și la bine și mai ales la greu. Mergem să îl vizităm cu domnul Arafat și cu șeful Poliției, aflat la comandă. (…) Am venit să văd un coleg aflat la greu”, a declarat Oprea la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, unde este internat polițistul. El a precizat că polițistul rănit are 44 de ani și lucrează de 23 de ani în domeniu.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un polițist de la Rutieră a fost accidentat grav de un șofer care nu a respectat semnalele regulamentare de oprire, în cadrul unei acțiuni organizate de Brigada Rutieră a Capitalei. Autorul accidentului este Abdullah Atas, cetățean turc, care deține mai multe companii în România de comercializare a echipamentelor electrice.