Omul de afaceri turc Abdullah Atas, arestat preventiv pentru tentativă de omor, avea o alcoolemie de 1,65 la mie când a intrat cu maşina în poliţistul de la Brigada Rutieră, care a fost târât aproximativ 350 de metri, apoi aruncat pe şosea, potrivit unor surse judiciare.Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că rezultatele probelor biologice arată că Abdullah Atas avea în sânge o alcoolemie de 1,65 la mie, ceea ce înseamnă, conform anchetatorilor, că acesta se afla în pragul comei alcoolice.După rezultatele analizele de sânge, făcute la Institutul Naţional de Medicină Legală, Abdullah Atas a fost acuzat şi de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, pe lângă cele de tentativă de omor, ultraj şi părăsirea locului accidentului.Abdullah Atas, administrator al firmei Atas Light, care are mai multe magazine cu corpuri de iluminat, se află internat de luni la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce Tribunalul Bucureşti a confirmat mandatul de arestare emis în lipsă pe numele său duminică noapte. Abdullah Atas a fost internat până luni la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce s-a accident la nivelul feţei, în momentul deschiderii airbag-ului, după ce a intrat cu maşina în gard.Gheorghe Ionescu, poliţistul de la Brigada Rutieră accidentat de omul de afaceri turc, a suferit multiple intervenţii chirurgicale, fiindu-i montat şi un senzor de monitorizare a presiunii intracraniene, iar starea sa este deosebit de gravă, potrivit informaţiilor transmise de Spitalul Floreasca.Poliţistul, în vârstă de 44 de ani, are politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav cu focare hemoragice multiple şi edem cerebral difuz, fractură fronto-parietală stângă, traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale şi fractură sternală, contuzie pulmonară stângă şi hemotorax stâng, traumatism abdominal sever cu ruptură splenică, contuzie pancreatică şi multiple leziuni mezenterice cu ischemie de intestin subţire, contuzie renală stângă şi hematom retroperitoneal minim.Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde poliţistul era împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.Potrivit anchetatorilor, poliţistul de la Brigada Rutieră i-a făcut semn omului de afaceri Abdullah Atas să oprească, acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la rutieră, a accelerat şi l-a lovit. Poliţistul a rămas pe capotă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea.”Inculpatul nu a respectat semnalul de oprire al agenţilor de poliţie, s-a apropiat de persoana vătămată I.G. – lucrător de poliţie în cadrul Brigăzii Rutiere de Poliţie a Municipiului Bucureşti, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi care la rându-i efectua semnale de oprire – a demarat în trombă, determinând persoana vătămată să se prindă de capota autoturismului, fiind târâtă o distanţă de 350 de metri şi aruncată în final pe carosabil, prin manevre succesive, o distanţă de aproximativ 10 metri”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un comunicat de presă.Conform anchetatorilor, după ce l-a lovit pe agent, omul de afaceri turc a fugit de la locul accidentului şi a fost prins de poliţişti în Pipera.”După proiectarea lucrătorului de poliţie, inculpatul Atas Abdullah şi-a continuat deplasarea pe şoseaua Pipera, aproximativ 2,8 km, iar la intersecţia şoseaua Pipera – şoseaua Bucureşti Nord a pierdut controlul autovehiculului şi a părăsit spaţiul carosabil, fiind proiectat în gardul ce împrejmuieşte un imobil”, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti.