ANAF a colectat în luna iulie venituri de 19,71 miliarde lei, cu 7,2% mai mari decât în aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce veniturile din TVA au urcat cu 1%, la 4,73 miliarde de lei, în contextul unei cote reduse de TVA la alimente, de la 24% la 9%.În primele şapte luni din 2015, ANAF a colectat venituri bugetare totale de 115,79 miliarde de lei, cu 9,1 miliarde lei, sau 8,5%, mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, şi cu 4,99 miliarde lei, sau 4,5%, peste programul de încasări prevăzut în legea bugetară.”Aceste rezultate au fost înregistrate în ciuda efectului de contracţie a veniturilor din cauza unor măsuri fiscale cu impact negativ în volumul colectării: scăderea CAS cu 5 puncte procentuale, neimpozitarea profitului reinvestit şi diminuarea taxei «pe stâlp», creşterea vărsămintelor la pilonul II de pensii, scăderea cotei de TVA la alimente de la 24% la 9%”, se arată într-un comunicat al ANAF.În luna iulie veniturile colectate au fost cu 1,32 miliarde lei, sau 7,25%, mai mari decât cele colectate în iulie 2014 şi cu 618,91 milioane lei (3,2%) mai mari decât sumele din programul de încasări.”În analiza rezultatelor colectării aferente lunii iulie 2015 trebuie luat în calcul faptul că depăşirea programului de încasări a avut loc deşi în luna iuile 2015 a fost consemnată în premieră o scădere a preţurilor bunurilor de consum (deflaţie), în timp ce programul de încasări a prevăzut o creştere a acestor preţuri (inflaţie). Depăşirea programului de încasări şi creşterea semnificativă a colectării în iulie 2015 cu 7,25% faţă de luna iulie 2014 a avut loc în condiţiile în care iulie 2015 este prima lună în care se colectează veniturile aferente activităţii economice din iunie 2015 cînd a fost implementată scăderea TVA la alimente de la 24% la 9%”, notează ANAF.ANAF a colectat în luna iulie TVA în sumă de 4,73 miliarde lei, cu 48,46 milioane lei mai mult decât în iulie 2014.TVA restituită în iulie 2015 a fost cu 49,28 milioane lei mai mare decât în iulie 2014.”Subliniem faptul că acestă compensare a impactului negativ al reducerii TVA la alimente care s-a aplicat începând cu luna iunie 2015 se datorează exclusiv diminuării evaziunii fiscale şi întăririi capacităţii de administrare”, potrivit ANAF.Activitatea de colectare din anul curent este influenţată negativ de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, ca urmare a creşterii cotei de contribuţie de la 4,5% în anul 2014, la 5% în anul 2015, suma virată la fondul privat de pensii a fost cu 606,31 milioane lei mai mare faţă de cea virată în 2014, respectiv 2,74 miliarde lei cummulat pe primele şapte luni din 2015.Totodată, colectarea din primele şapte luni a fost influenţată şi de aplicarea, începând cu data de 1 iunie, a cotei reduse de TVA de la 24% la 9% pentru alimente, neimpozitarea profitului reinvestit şi diminuarea taxei „pe stâlp”.La bugetul de stat s-au încasat 82,16 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei (13%) mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2014, înregistrându-se un grad de realizare a programului de încasari de 106,2%.Astfel, la impozitul pe profit s-au încasat 9,47 miliarde lei, cu 920 milioane lei (10,8%) mai mult decât în 2014, gradul de realizare a programului la acest impozit fiind de 106,8%.La impozitul pe venit s-au încasat 15,08 miliarde lei, cu 1,76 miliarde lei (13,2%) mai mult decât în 2014, înregistrându-se un grad de realizare de 103,5%.Încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 33,92 miliarde lei, cu 4,55 miliarde de lei (15,5%) mai mari decât încasările din perioada similară a anului 2014. Gradul de realizare a programului a fost de 107,4%.Încasările din TVA, în primele şapte luni ale anului, au fost mai mari faţă perioada similară a anului 2014 pentru operaţiunile interne cu 8,8% (3,09 miliarde lei) şi mai mari cu 12,2% (484,1 milioane lei) la importul de bunuri.Volumul restituirilor de TVA a fost cu 1,03 miliarde lei mai mic (sau cu 10,1%), respectiv 9,17 miliarde lei cumulat şapte luni 2015.”TVA restituită cumulat pe 7 luni este mai mică în 2015 faţă de 2014 tocmai pentru că volumul sumelor solicitate a fost mai mic în urma eliminării întârzierilor la rambursare (de la 180 de zile la maximum 60 de zile) ca efect al îmbunătăţirii şi eficientizării activităţii ANAF, fapt ce a condus totodată şi la demararea clasării procedurii de infringement, iniţiată în perioada 2010-2012, legată de practicile administrative de rambursare de TVA”, mai arată ANAF.Premierul Victor Ponta, aflat în concediu în SUA, a anunţat joi pe Facebook că datele ANAF privind încasările din TVA arată o creştere în iunie faţă de aceeaşi lună a anului trecut de 60 milioane lei, la 5,067 miliarde lei.”O cifră de ultimă ora foarte importantă – am primit de la ANAF datele preliminare privind încasările din TVA operaţiuni interne pentru luna iunie 2015 – 5,067 miliarde RON! 1 – este prima lună în care TVA la alimente şi servicii alimentare a scăzut drastic de la 24 la 9%; 2 – deşi se previziona de diverşi „analişti” că vom avea un impact negativ important la buget, încasările sunt cu 60 milioane de RON ÎN PLUS faţă de aceeaşi lună din 2014! (5 miliarde RON) 3 – pe primele 6 luni din 2015 încasările bugetare din CAS (reduse cu 5% de la 1 octombrie 2014) sunt mai mari decât în primele 6 luni din 2014!”, afirmă Ponta.El a concluzionat, „pe datele concrete, nu pe «opinii» din burtă” că România are, cu taxe mai mici şi ANAF mai eficient, dezvoltare economică competitivă, locuri de muncă şi preţuri mai mici.